7.2 C
Bistrița
duminică, mai 18, 2025

Ovidiu Crețu despre inundații : „Acum ne-am dat seama de multe lucruri”

Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a făcut declarații cu privire la inundațiile din ultima perioadă. De vină s-ar părea că nu sunt autoritățile locale pentru apa care nu a fost adunată în canalizare, ci… divinitatea! Canalizarea încă mai așteaptă rectificările bugetare pentru ca municipalitatea să găsească surse de finanțare.

Consiliul Local s-a întrunit astăzi în ședință pentru a pune la cale câteva proiecte de interes local. Înainte de începerea ședinței, primarul a fost tras la răspundere de unii consilieri locali cu privire la gestionarea inundațiilor din ultima perioadă. Conform celor spuse de primarul Ovidiu Crețu, a fost nevoie de vreme rea pentru a conștientiza problemele din oraș.

Am avut o perioadă extrem de dificilă pentru oraș și pentru tot județul. Acum ne-am dat seama de multe lucruri pe care în perioada liniștită nu le-a sesizat nimeni. Terenurile care au fost terenuri agricole înainte între Bistrița și Unirea sau Viișoara, sau zona Zăvoaie și aveau o rețea bine pusă la punct de șanțuri de drenaj. Acum, toate șanțurile repsective de pe terenurile private au fost acoperite. Pe unele s-au făcut case, pe altele s-a plantat gazon și s-au făcut curți. Acum apa nu mai are pe unde să se scurgă”, a declarat primarul la începutul ședinței.

Edilul orașului a amintit zonele cele mai afectate din oraș și a dat vina pe divinitate.

Când am dat în folosință podul Berăriei s-a atras atenția că a fost proiectat prea înalt. Acum s-a dovedit că ceea ce s-a proiectat a fost în regulă. A asigurat trecerea apei, altfel riscam să rămânem fără el. O situație dificilă a fost în tot orașul. Pe strada Mihai Viteazu, pe Cuza Vodă, pe George Enescu, și în zona drumului național. Niciodată nu o să fim pregătiți la ce ne poate da natura sau Dumnezeu”, a spus Ovidiu Crețu.

Referitor la canalizarea de pe strada Mihai Viteazu, dar nu numai, care la fiecare ploaie mai serioasă nu mai face față, primarul spune că încă așteaptă rectificarea bugetului din vară pentru a găsi surse de finanțare. Totuși, s-ar putea ca nici atunci municipalitatea să nu găsească variante de finanțare pentru refacerea canalizării.

Canalizarea pe strada Mihai Viteazu este un semn de bai din cauza bugetului. La ora actuală nu putem spune, vom vedea la rectificarea bugetară din vară dacă vor exista surse de finațare. Sunt guri de canalizare care nu funcționează bine. Au fost desfundate de apă de mai multe ori, se colmatează foarte repede. Nu avem altceva de făcut decât să îi rugăm pe cei de la Aquabis să intervină din nou”, susține primarul municipiului Bistrița.

În legătură cu intervențiile la inundații și informarea cetățenilor, edilul a subliniat că pe toată perioada de criză atât el, cât și cei doi viceprimari și administratorul public, dar și SVSU au fost printre oameni.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează sudori, lăcătuși, instalatori! STEWO Năsăud caută programator producție, controlor calitate și asistent

GB Instaplan Bistrița face angajări! Se caută sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, Colina Restaurant, FAN Courier Bistrița și Arena by Casa EMA.  Oferta completă, mai jos:

FOTO: Care sunt cele mai iubite torturi la Cofetăria Cristina! TOP 5 texturi adorate de clienți

De peste 30 de ani, Cofetăria Cristina îi răsfață pe bistrițeni la toate evenimentele importante din viața lor, de la aniversări, nunți, botezuri și până la petreceri organizate de firme, cu torturi spectaculoase și totodată delicioase. Deliciul suprem, aflat pe locul întâi în preferințele clienților, este...

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.