7 C
Bistrița
marți, octombrie 28, 2025

Parc de „specializare inteligentă”, lângă blocurile sociale din Viișoara

Primăria Bistrița a depus pentru finanțare cu fonduri europene prin Programul Regional Nord-Vest un proiect care prevede amenajarea unui parc de specializare inteligentă. Acesta ar urma să fie amenajat în Viișoara, aproape de blocurile sociale, în locul fostului obor de vite.

Deși mai are puțin până i se încheie mandatul, primarul Ioan Turc a depus pentru finanțare cu fonduri europene o proiect de parc de specializare inteligentă „Bistrița IndustriaNova Hub”, care ar urma să reunească IT-iști și firme din acest domeniu.

Investiția este estimată la 25,5 milioane de lei și va fi realizată pe un teren de 40.000 de metri pătrați în Viișoara, în apropierea blocurilor sociale, în locul fostului obor de vite.

Prin acest parc, primarul Ioan Turc își propunea să atragă companii și instituții de cercetare, facilitând colaborarea interdisciplinară.

În cadrul proiectului va fi amenajat un parc fotovoltaic pe 1.489 de metri pătrați, cu o putere instalată de 194 kW, un parc e turbine eoliene, pe o suprafață de 1000 metri pătrați, cu o putere de 20 kW. Parcul ar urma să aibă un sistem de iluminat inteligent, iar terenul ar urma să fie împărțit în 5 subzone de business pe aproape 25.000 de metri pătrați. Acesta va include și un incubator de afaceri, care se va întinde pe 968 de mp.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Foarte INTELIGENTA alegerea locului pentru desfasurarea viitoarelor manifestari de maxima inteligenta. Printre manelele care rasuna la tot pasul. Bravo !

  2. Foarte inteligenta si din cauza faptului ca e in oras. Toate ar trebuii scoase la macar 5km de oras. Tampitii astia chiar nu tin seama de dezvoltarea orasului. Au facut parcul industrial care e gol, si acum fac altceva in alt loc, doar sa ocupe terenul. Dar locuitorii sau cei care au pamanturi in zona, ce fac de la poluarea ce va fi? Trebuia dus cat mai departe, sau macar sa il puna in parcul industrial nefolosit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....