9 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 4, 2026

Patru bistrițeni reținuți de polițiști, după o încăierare într-un local

Weekendul trecut, o încăierare a avut loc la un local. Imaginile au apărut în mediul online, iar polițiștii au identificat persoanele. Patru bistrițeni au fost reținuți pentru 24 de ore.

O încăierare a avut loc la începutul weekendului trecut, într-un local. Doi bărbați au început să se certe, iar într-un final, au fost patru care și-au dat pumni și picioare.

Imaginile au apărut online, iar poliția s-a autosesizat.

Ca urmare a investigațiilor și probelor administrate în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus rețienerea, pentru 24 de ore, a patru bărbați cercetați pentru comiterea faptelor.

În fapt, la data de 9 februarie a.c., polițiștii Biroului de Inestigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița s-au sesizat din oficiu, ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la un scandal care a avut loc într-un local din Bistrița.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că în noaptea de 6/7 februarie a.c., pe fondul unor neînțelegi, între un bărbat de 47 de ani din Bistrița și un altul de 42 de ani din Parva a izbucnit un scandal. Totodată, ar mai fi intervenit alți doi bărbați, unul de 45 de ani din Năsăud și un altul de 33 de ani din Dumitra, cei patru agresându-se reciproc” au transmis reprezentanții IPJ BN într-un comunicat de presă.

După ce au fost identificați, au fost chemați la declarații, în perioada 12 – 16 februarie.

După ce i-au audiat, i-au reținut pentru 24 de ore. Apoi i-au prezentat instanței de judecată.

În urma audierilor și probelor administrate în cauză, față de toți patru au fost dispuse ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Ulterior au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a acestora.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea faptelor” se arată în același comunicat al poliției.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...