26.4 C
Bistrița
duminică, august 23, 2026

Patru tineri reținuți de polițiști după ce au furat cinci trotinete electrice din Prundu Bârgăului

Administratorul unei firme din Prundu Bârgăului a anunțat poliția că i-au fost furate cinci trotinete electrice. Oamenii legii au identificat patru tineri bănuiți de comiterea faptei. Aceștia au fost reținuți și vor ajunge în fața judecătorului.

Patru tineri din județul Mureș riscă să ajungă după gratii. Aceștia se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Sunt suspecții principali într-un dosar penal de furt calificat.

În data de 17 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că dintr-o anexă gospodărească din localitatea Prundu Bârgăului, au fost sustrase cinci trotinete electrice împreună cu acumulatori, care aparțin unei societăți comerciale, cauzându-se astfel un prejudiciu de aproximativ 15000 de lei. În urma activităților de cercetare în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au identificat persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Ieri, tinerii au fost depistați și reținuți pentru 24 de ore. Astăzi au ajuns în fața instanței de judecată. S-a decis plasarea lor sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Din fericire, prejudiciul cauzat – de 15.000 de lei- a fost recuperat integral. Trotinetele au ajuns la persoana păgubită.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în vederea documentării faptei și stabilirii participației penale.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: