Un bărbat de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în urma unor percheziții desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud în județele Bistrița-Năsăud și Cluj. Acțiunea a vizat destructurarea unei scheme prin care s-au obținut ilegal fonduri guvernamentale nerambursabile, cauzând un prejudiciu de aproape 190.000 de lei.
Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în executare 4 mandate de percheziție la sediul unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice din județele Bistrița-Năsăud și Cluj.
Activitățile au desfășurate în cadrul unui dosar penal de natură economică în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de obținere ilegală de fonduri.
„Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anului 2019, un bărbat de 33 de ani din județul Cluj și soția sa – administrator al unei societăți cu sediul în Bistrița și obiect de activitate consultanță în tehnologia informației, ar fi accesat și obținut fonduri guvernamentale nerambursabile.
Pentru obținerea sumelor, cei doi ar fi depus la dosarul de finanțare documente justificative de achiziții a unor echipamente, de la societăți care ar fi fost controlate de ei prin interpuși. Ulterior, cei doi și-ar fi însușit pe nedrept sumele obținute, neîndeplinindu-și obligația de implementare efectivă la locația din Bistrița, prevăzută în documentația depusă”, potrivit IPJ BN.
Prejudiciul cauzat este estimat la suma de 190.800 de lei.
La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor telefoane mobile și documente contabile relevante pentru cauză.
Totodată, pentru recuperarea prejudiciului cauzat, polițiștii au dispus măsura sechestrului asigurător pe două bunuri imobile, în valoare de peste 190.000 de lei.
„Pe parcursul zilei de ieri, polițiștii au mai pus în aplicare trei mandate de percheziție auto și trei mandate de aducere. După audieri, față de un bărbat de 33 de ani din Câmpia Turzii a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta urmează să fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, a completat sursa citată.











