8.4 C
Bistrița
joi, martie 19, 2026

PERCHEZIȚII la doi bistrițeni care au furat o drujbă și țevi de cupru dintr-o autorulotă

Domiciliile a doi bistrițeni au fost verificate de polițiști. S-au găsit bunuri care să confirme că cei doi ar fi autorii furtului unei drujbe și a unor țevi de cupru. Bistrițenii au fost reținuți și vor ajunge în fața instanței.

Ieri, polițiștii au efectuat percheziții la locuințele a doi bistrițeni.

”La data de 18 martie a.c., pentru administrarea probelor într-o cauză penală aflată în instrumentarea polițiștilor Biroului de Investigații Criminale au fost puse în aplicare două percheziții domiciliare.

Perchezițiile au fost efectuate în Bistrița, la locuințele a două persoane, unde au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri relevante pentru documentarea și probarea cauzei” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Cei doi bărbați, de 33 și 31 de ani, din Bistrița, au fost reținuți entru 24 de ore. Acum se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

CE AU FĂCUT

Conform probatoriului, cei doi ar fi furat o drujbă și mai multe țevi de cupru dintr-o autorulotă. Ar fi distrus și un gard, ca să ajungă la centrale vechi pe care ar fi vrut să le demonteze, tot pentru componentele de curpru.

Din verificările și cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că în perioada 7-11 februarie 2026, cei doi ar fi pătruns pe proprietatea unui bărbat din Bistrița, iar dintr-o auto rulotă ar fi  sustras o drujbă și țevi de cupru de diferite dimensiuni, prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor fiind de 4.000 de lei.

De asemenea, în aceeași perioadă, cei doi ar fi distrus un gard împrejmuitor și ar fi încercat să sustragă componente din cupru, pe care le-ar fi demontat din centrale termice dezafectate și depozitate pe aceeași proprietate” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările pentru documentarea faptelor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

 

Sursă foto – Chat GPT

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....