1.1 C
Bistrița
marți, ianuarie 27, 2026

Pereți verzi la școli, „buzunare verzi” între blocuri sau parcări pentru biciclete, printre ideile pentru Bistrița propuse de specialiști

Specialiști de la mai multe universități, asociații și chiar companii s-au reunit la Bistrița pentru a căuta soluții pentru spațiile verzi insuficiente și degradate din municipiu. Astăzi au avut loc două workshop-uri, unul bazat pe identificarea de soluții „verzi” pentru spațiile din Bistrița, iar altul pe transformare digitală și cum pot inovațiile din domeniul digital să transforme spațiile publice. În urma colaborării dintre specialiștii din domeniu, vor fi implementate mai multe idei printre care: pereți verzi la școli, grădini urbane, spații de relaxare pe malurile râului sau parcări pentru biciclete.

Primăria Bistrița a obținut o finanțare de peste 4 milioane de euro, numărându-se printre cele 22 de proiecte finanțate la nivel european, alături de orașe importante precum Barcelona sau Milano.

Specialiștii de la mai multe universități din țară, precum UBB, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București sau Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, alături de ONG-uri și companii și Primăria Bistrița își propun să facă Bistrița verde.

„Prin proiectul B-CONNECT, sunt realizate investiții concrete în infrastructura urbană a Bistriței, orientate spre sustenabilitate și inovare. Proiectul introduce hub-uri de mobilitate inteligentă, un centru de date sustenabil pentru monitorizarea calității aerului, transformarea terenurilor degradate prin soluții bazate pe natură și turnuri hidroponice mobile pentru purificarea aerului, transformând orașul într-un modele ecologic conectat cu nevoile comunității. Aceste soluții de infrastructură, cu un impact real asupra mediului și calității vieții, poziționează Bistrița ca pionier în dezvoltarea urbană verde și reziliență”, se arată în descrierea proiectului.

Astăzi au avut loc un workshop în care s-a discutat despre soluțiile verzi pentru spațiile publice și comunitare din Bistrița și altul axat pe transformarea digitală și cum poate tehnologia să transforme spațiile publice, într-un mod prietenos cu mediul.

Printre ideile prezentate s-au numărat pereții verzi, pe care colaboratorii proiectului îi vor implementa la o școală din Bistrița, dar și variante de transformare a malurilor Bistriței și asigurării accesului bistrițenilor la mal. Diminuarea poluării urbane se va face cu turnurile hidroponice mobile, folosite până acum doar în interior.

În cartierele de blocuri sunt luate în calcul „buzunarele verzi”, care pot lua locul umbrarelor, a locurilor de socializare, a zonelor cu jocuri statice, de grădinărit educațional, grădini senzoriale sau aromate.

Pentru încurajarea deplasării cu bicicleta s-au propus parcări pentru biciclete mai ales în zonele unde sunt blocuri cu 10 etaje sau fără lift. Acestea vor funcționa pe bază de recompense: cu cât bicicliștii vor fi mai prietenoși cu mediul, cu atât vor primi mai multe recompense, cu care își pot „plăti” chiria în parcarea de biciclete.

Se pare că zonele de interes unde se vor pune în practică parte din aceste idei sunt Ștefan cel Mare, Independenței Sud și Nord și zona centrală.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Am prezenta timp de 10 minute un rezumat al activitatilor noastre pe probleme de mediu al Asoc. Bistrita -Civica si ECOLOGISTII bistriteni.
    Cred ca am fost mult apreciati de oameni cu pregatire in acest domeniu.

  2. va rog frumos, sa incepeti cu amenajarea „spațiului verde”,🌳🍂🌳 piațeta din fata Filantropia/ Bis.Coroana/

    in rest, sa fie verde! telefonul Verde, ceaiul Verde, pereții verzi, orice numai să ne scoată din ANOST și din anxietăți!cu bine,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: