10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 2, 2026

PERICOL în județ: Aproape 300 de șacali, o specie extrem de invazivă, agresivă și dăunătoare pentru mediu

”Sunt ca șobolanii! O specie extrem de invazivă, iar situația este una extrem de gravă!” a explicat vânătorul Dragoș Hârjoabă. La nivelul județului nostru există aproape 300 de șacali.

În anul 2018, în urma unei migrări din Delta Dunării, șacalii au ajuns și în județul nostru. De atunci, numărul lor a crescut simțitor, ajungând la aproape 300 de exemplare.

În urma acțiunilor de evaluare desfășurate de gestionarii fondurilor cinegetice pe raza județului Bistrița Năsăud, potrivit instrucțiunilor de evaluare, a fost stabilit pentru primăvara anului 2025 un efectiv total estimat de 271 exemplare șacal (Canis aureus)” a transmis, pentru Bistrițeanul.ro, Călin Șteopan din cadreul Gărzii Forestiere Cluj.

Fauna județului are de suferit, șacalul fiind un vânător nocturn care se hrănește cu animale mici.

Șacalul este o specie oportună, agresivă, un animal nocturn, care se hrănește cu animale mici (șoareci, păsări sau alte rozătoare), cu hoituri, dar este un animal omnivor. Cu cât crește numărul de indivizi, crește și necesarul lor de hrană. Prin urmare, distrugerile apar cel mai des în rândul iezilor de căprior, iepure, fazan şi potârniche” mai explică reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj.

Pentru a diminua din distrugeri, se aprobă anual un număr de șacali ce pot să fie împușcați.

La nivelul județului Bistrița Năsăud este aprobată o cotă de recoltă pentru perioada iunie 2025 – 14 mai 2026 de 155 exemplare de șacal. Pentru diminuarea efectelor negative se recomandă ca gestionarii fondurilor cinegetice să organizeze şi să desfăşoare lunar acţiuni având ca scop realizarea integrală a cotei de recoltă aprobată. Perioada de vânătoare la specia șacal este tot timpul anului!” a mai transmis Călin Șteopan.

Chiar dacă nu au fost raportate incidente de atac asupra omului, situația este una gravă.

Șacalul e o specie extrem de invazivă. Îi putem compara cu șobolanii, la cât de mult se înmulțesc. Situația este una foarte gravă, periculoasă. Iar numărul aprobat pentru vânătoare este limitat. Iar ei se înmulțesc foarte mult. Ar trebui aprobat ca atunci când vezi șacalul, să îl împuști. Să avem șacali la noi în județ nu e un lucru normal, iar situația trebuie rezolvată!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, vânătorul Dragoș Hârjoabă.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...