21.1 C
Bistrița
duminică, august 30, 2026

Philippe Lazăr, o personalitate a Parisului și a lumii franceze, în vizită la Malin

Philippe Lazăr – o personalitate a Parisului și a lumii franceze – a vizitat zilele trecute județul Bistrița-Năsăud. „Este un personaj fascinant”, a povestit arheologul Radu Zăgreanu pentru Bistrițeanul.ro.

Oaspeți de zile mari, la Malin! Aici a poposit Philippe Lazăr, statistician și înalt funcționar public, fost director general al INSERM (Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale) și președinte al Institutului de Cercetare pentru Dezvoltare din Franța.

Philippe Lazăr se simte încă legat afectiv de Malinul nostru, bunicii lui și o parte a familiei fiind născută aici. Recent a vizitat satul nostru și a vrut să revadă cimitirul evreiesc din Suseni”, a postat Radu Zăgreanu. 

Bunicii lui s-au născut la Malin, dar au plecat în Franța, la Paris. O parte din familia lui este încă legată de Malin. Au mai fost în România în anii 90.

După anii 90 au ținut legătura cu bunicul meu, care între timp a murit. Apoi am preluat eu conexiunea și ne-am mai conversat pe Facebook. Ar fi vrut să ajungă înainte de pandemie, dar nu au reușit. Abia acum s-a concretizat vizita. Vor să revină în România și anul viitor”, a mai explicat arheologul Radu Zăgreanu de la Muzeul Județean.

Philippe Lazăr, evreu de origine, a trecut și pe la Primăria Nușeni. Aici se păstrează registrele matricole cu datele de naștere ale persoanelor din familia sa. A vizitat și cimitirul din Nușeni, dar și cimitirul evreiesc din Malin.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: