4.5 C
Bistrița
joi, martie 12, 2026

„Pierdute” prin Zalău: Pașca pierde duelul cu Tadici : 25 la 23

Elevele lui Horațiu Pașca pierd la Zalău pe mâna lor și a obișnuitei căderi fizice din repriza secundă, iar asta se întâmplă cu o săptămână înainte de cel mai important meci european, cel din sferturile  Cupei EHF în compania ???????-????? ????????.

Un meci jucat în două măsuri și în două abordări total diferite pentru prima și a doua repriză. Dacă în primele 30 de minute, jocul a funcționat după indicațiile lui Pașca și greșelile au fost vizibile abia la finele mitanului, când scorul a devenit 11 la 11, repriza a doua a fost una exclusivă a gazdelor.

Asediul la poarta Bistriței a început din primele minute, iar vulcanicul Tadici a avut rolul lui bine determinat în ploaia de goluri care s-a abătut asupra porții Gloriei.

Speriate de diferența de goluri care se făcea tot mai mare, 22-17, bistrițencele se aruncă în atac și încep să îți revină din neînțeleasa moliciune din primele 20 de minute ale reprizei secunde. Cu toate acestea, pe final, bistrițencele pierd o minge, după care Zalăul marchează, iar scorul devine 25 la 23.

Pentru Gloria 2018 urmează o săptămână de foc, cu două meciuri importante. Astfel, miercuri fetele lui Pașca joacă de la 18.00, acasă, cu Buzăul, iar duminică, 1 martie, în cea mai importantă partidă a handbalului feminine bistrițean, partida cu ???????-????? ???????? din cadrul sferturilor de finală a Cupei EHF.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...