10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Platforma România 100 la Bistrița – Mai repede domnule că moare țara!

NU s-a întâmplat minunea mult așteptată… Nu a venit nici DACIAN CIOLOȘ și nici nu s-a lansat partidul său în județul nostru. De ce? Încă „nu i-au ieșit actele de la tribunal, că tot se mai trezesc câte unii, de bine, să depună constestații!”. În sală ușoară rumoare, plus dezamăgire… Un amic, un pic surescitat nu s-a mai abținut și a explodat: „Mai repede domnule, mai repede, că moare țara!” A avut loc, în schimb, lansarea la Bistrița a Comunității România 100 – platformă civică! Nu politică! Partidul e rămas undeva, în sertarele încăpătoare ale justiției noastre din capitală. Deocamdată.

Ieri după-amiază, la Hotelul Metropolis din Bistrița, nu s-a întâmplat minunea mult așteptată… Nu a venit nici Dacian Cioloș și nici nu s-a lansat partidul său în județul nostru. De ce? Încă „nu i-au ieșit actele de la tribunal, că tot se mai trezesc câte unii, de bine, să depună constestații!”.

În sală ușoară rumoare, plus dezamăgire…Vorbind de public, sincer nu m-am așteptat să fie atât de numeros, inițial, peste 40 de persoane, spre 120 la final, tineri, vârstnici, oameni serioși, toți cu profesii și ocupații bine cunoscute, (mulți doctori, ingineri, arhitecți, profesori, manageri de firme prestigioase din zona noastră, militari în rezervă, polițiști, reprezentanți de la diverse servicii etc.), în principiu intelectuali, cu un înalt I.Q. pe măsura grupului. Un amic, sătul de tot ce se întâmplă, un pic surescitat, nu s-a mai abținut și a explodat: „Mai repede domnule, mai repede, că moare țara!”

A avut loc, în schimb, lansarea la Bistrița a Comunității România 100 – platformă civică! Nu politică! Partidul e rămas încă, în sertarele încăpătoare ale justiției bucureștene. Rolul de gazdă l-a interpretat cu brio Monica Halaszi, profesor de Limba și literatură română la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița, formator – da, ați ghicit e profa decorată de Președintele Iohannis”.

Invitați de marcă au fost doi colaboratori apropiați, aș zice chiar prieteni, ai lui Dacian Cioloș: Valeriu Nicolae – expert în politici sociale, activist pentru drepturile omului, câștigător în 2012 al  premiului UNESCO, scriitor și colaborator al „Dilemei vechi”, revista condusă de Andrei Pleșu.

Este o personalitate marcantă a vieții sociale, acum face foarte multe pentru copiii nevoiași din cartierul Ferentari din București și, al doilea, Valentin Naumescu conf. dr. la Facultatea de studii europene din cadrul UBB Cluj-Napoca, expert independent al Comisiei europene, secretar de stat în MAE în perioada 2005-2007 și consul general al României în Canada în perioada 2008-2012.

Au fost discuții libere, pe baza unui dialog intens între public și cei doi invitați pe tema votului la viitoarele alegeri europarlamentare din mai 2019 și, în general,  pe necesitatea prezenței mai serioase la vot a alegătorilor, „dacă vrem, dacă se vrea schimbarea adevărată în viața politică românească!” S-au mai abordat și problemele legate de programul  de acțiune al viitoarei organizații, de selectarea oamenilor și de necesitatea unei implicări hotărâte a tuturor celor interesați, de jos până sus în noua structură politică.

Așteptările, repet, sunt foarte mari pentru că actualii politicieni, lumea se referea în general la reprezentanții „de dreapta”, ei bine, aceștia nu mai conving. Rare sunt excepțiile la liberali și, deși mai cinstiți, mai puri, cei de la USR nu au încă o experiență politică suficientă pentru a atrage masele de votanți. E limpede cât de urgentă este necesitatea constituirii unui „pol de dreapta” în politica românească, format din oameni onești, cu expertiză clară într-un domeniu de activitate, altul decât strict viața politică, publică. Nu se mai acceptă ideea că cineva nu a făcut și nu știe să facă nimic altceva în afară de politică, în parlament, sau la județ, ori primărie.

Să sperăm că cei doi reprezentanți ai lui Dacian Cioloș au luat corect pulsul provinciei noastre și că se vor întoarce la centru ducând atât opiniile pozitive cât și contestările față de „politica mare” ce se face pe malurile Dâmboviței… Am vrea sincer ca lansarea Platformei România 100 la Bistrița să fie un semnal pozitiv, de bun augur.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.