27.1 C
Bistrița
marți, august 25, 2026

Poligon pentru motociclete, lângă pârtia de schi! Până acum, pentru examene, motocicliștii se deplasau la Năsăud

Asociația Patronatului Școlilor de Șoferi Bistrița-Năsăud a cerut de la Primăria Bistrița o suprafață de teren pentru un poligon pentru instruirea practică în conducerea motocicletelor și mopedelor. Primăria Bistrița închiriază parcarea de lângă pârtia de schi.

Primăria Bistrița închiriază 2.366 de metri de teren, care are destinația parcare, în apropiere de  pârtia de schi Asociației Patronatului Școlilor de Șoferi Bistrița-Năsăud. Acolo va fi amenajat un poligon pentru instruirea practică în conducerea motocicletelor.

Contractul este încheiat pe 5 ani, contra sumei de 1.183 de lei/lună, pentru întreaga suprafață. Până acum, motocicliștii care susțineau examenul pentru obținerea permisului, trebuiau să meargă tocmai la Năsăud.

„Din adresă (n.r. a Asociației Patronatului Școlilor de Șoferi Bistrița-Năsăud) reiese că este o nevoie reală de a amenaja un poligon în municipiul Bistrița, având în vedere că în prezent nu există niciun amplasament care să fie autorizat cu această destinație. Cursanții sunt nevoiți să se deplaseze în Năsăud, pentru susținerea examenului pentru categoriile AM, A1, A2 și A, situație care creează dificultăți logistice, costuri suplimentare, aglomerare și disconfort pentru cursanți și instructorii auto”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi votat săptămâna aceasta, în ședința de Consiliu Local.

Pentru a putea fi folosit pentru examinare pentru obținerea permisului de conducere, poligonul trebuie să permită realizarea unui traseu corespunzător, cu lungime de aproximativ 84 de metri și lățimea de aproximativ 10 metri, care să includă zone pentru slalom, evitarea obstacolelor, accelerare-frânare, întoarece și controlul echilibrului.

„Mai mult, poziția amplasamentului, în afara aglomerației urbane, la periferia orașului, creează premisele neceare autorizării poligonului, în conformitate cu prevederile legale privind asigurarea distanțelor de siguranță și protecție împotriva riscurilor specifice, minimizând impactul fonic și de mediu asupra zonelor rezidențiale învecinate”, se mai arată în proiect.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: