22.5 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Poliția Locală avertizează: „Refuzul de a furniza informații referitoare la șoferii care au condus o anumită mașină se sancționează cu amendă!”

Poliția Locală a municipiului Bistrița avertizează că refuzul de a merge la sediul instituției în cazul în care găsești o invitație pe parbriz și refuzul de a oferi informații cu privire la cei care au condus anumite mașini în anumite zile se sancționează cu amendă care poate să treacă de 3.000 de lei.

Într-o informare, Poliția Locală le recomandă bistrițenilor să se deplaseze la sediul instituției dacă găsesc în parbrizul mașinii o hârtie cu o astfel de invitație.

„Înseamnă că persoana care a condus autoturismul a săvârșit o contravenție, iar agentul de poliție locală a invitat-o la sediul nostru pentru clarificarea situației. Îți recomandăm să dai curs invitației, în caz contrar, proprietarul autoturismului (persoană fizică sau juridică) va primi acasă sau la sediul social o adresă prin care i se solicită să furnizeze informații referitoare la cine a condus autoturismul, la o anumită dată și oră”, este îndemnul Poliției Locale.

Refuzul de a furniza informații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.485 de lei la 3.300 de lei pentru persoanele fizice și de la 3.465 la 16.500 de lei pentru persoanele juridice.

În cazul acestor amenzi nu există posibilitatea achitării a jumătate din minumul amenzii în termen de 15 zile. De asemenea, pentru persoanele juridice nu există nici posibilitatea sancționării cu avertisment…

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.