19.7 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Povestea din spatele comorii de la Fântânele, îngropată într-un vas de lut în 1600

Cercetătorii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au dat peste o adevărată comoară îngropată într-un vas de lut în localitatea Fântânele, din comuna Matei. Aceasta a fost îngropată la final de 1600 și este compusă din 250 de monede de argint de valoare ridicată.

Totul a pornit de la arheologul Tatar Arpad, care la începutul anului trecut a dat peste 7 monede de argind din epoca medievală, în localitatea Fântânele, din comuna Matei.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a continuat cercetările în vara anului trecut a dat peste o adevărată comoară. Tezaurul conține peste 250 de monede de argint de valoare ridicată: taleri leu emiși în Provinciile Unite ale Țărilor de Jos, piese de sfert de taleri sau 18 groși emiși de Regatul Poloniei și teritoriile dependente și monede poloneze cu valoare medie.

Valoarea tezaurului în epocă se ridică la peste 6.500 de denari, o sumă nu tocmai modestă. Monedele au fost ascunse într-un vas de lut, alături de două ace de păr sau de voal din argint aurit, decorate cu granule perlate și pietre semiprețioase.

„Datorat influenței mediului de zacere, monedele s-au lipit „sudat” practic între ele datorită produșilor de coroziune ai cuprului din aliajul argint-cupru. Tezaurul a trecut printr-o primă etapă de restaurare ce a implicat îndepărtarea depunerilor humice, a sărurilor solubile și separarea monedelor lipite una de alta, prin curățarea cu ultrasunete și alte intervenții specifice restaurării științifice”, precizează Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Se pare că tezaurul de la Fântânele a fost îngropat în condiții politico-militare dificile de după anul 1686, anul eliberării Budei și pătrunderii imperialilor în spațiul intracarpatic.

Restaurarea și conservarea monedelor a fost realizată la Laboratorul de Restaurare-Conservare al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.

Foto: Complexul Muzeal 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: