13.3 C
Bistrița
joi, mai 21, 2026

Povestea fetelor care se joacă cu focul. Cum a reușit un grup format aproape numai din adolescente să susțină adevărate show-uri

Cu siguranță le-ați văzut în acțiune pe fetele de la SiriuS la edițiile trecute ale serbărilor medievale. Ei bine, în spatele grupului se află mai multe adolescente, dar și câteva lidere, care în urmă cu 8 ani și-au descoperit pasiunea pentru foc. Aceasta se îmbină de minune cu ocupația celor trei: expert IT și arhitectură.

Show-urile făcute de grupul SiriuS era cu siguranță unul dintre cele mai așteptate momente de la edițiile trecute ale serbărilor medievale. Grupul este format în mare parte din fete, majoritatea dintre ele fiind încă în liceu.

Puștoaicele au nevoie doar de câteva ustensile și foc pentru a pune la punct un spectacol memorabil. SiriuS a luat naștere în 2010, fiind o trupă de dansuri medievale, care s-a specializat și în jonglerii cu foc.

„Noi fetele, care dansam în grupul NOSA (n.r. trupă de dansuri medievale) am observat nişte fete care au jonglat cu foc pe muzica unei trupe care cânta live şi ne-a cam prins lucrul ăsta. După care, cu ajutorul unei doamne, pe care de atunci o numim mama SiriuS, am învăţat două, trei mişcări foarte basic. Când ne-am întors din tabără, în joacă şi nejoacă, ne-am confecţionat poiuri de antrenament şi am început să învăţăm, pe acasă sau împreună când ne vedeam, după tutoriale de pe Internet”, povesteşte Ana Maria, una dintre fondatoarele grupului.

Primele show-uri le-au avut chiar în Bistrița, la Serbările Medievale, cu ajutorul Asociației Culturale Bistrița Medievală. Grupul a ajuns însă și la evenimente similare desfășurate în Sighișoara, Craiova, Sibiu, Hunedoara, Mediaș sau Târgu Mureș.

Grupul are 15 membri, 13 fete și doi băieți, cu vârste cuprinse între 16 ani și 26 de ani. Senioarele grupului sunt Ana Maria, Diana și Silvia, care au 24, 25 și 26 de ani. Acestea și-au descoperit pasiunea pentru foc acum 8 ani, iar de atunci nu au abandonat-o, deși locuiesc în Cluj-Napoca și și-au pus pe picioare o carieră.

Ana Maria Greabu și Diana Pop-Coman lucrează în domeniul IT, iar Silvia este studentă la Arhitectură. Ana Maria este analist IT la Siemens și a început să „se joace cu focul” pe când avea doar 18 ani.

„La început ne era teamă şi, din nefericire, am avut parte de accidente, unele puţin mai grave, altele mai puţin grave, dar nu ne-am oprit, pentru că ne place prea mult ceea ce facem. Cu timpul, după multe repetiţii şi exerciţii şi spectacole, nu am mai văzut focul ca pe ceva periculos, ci ca pe un aliat. Ideea este doar să ştii să îl controlezi şi să nu îţi fie frică, pentru că frica este cea care te poate face să îţi pierzi concentrarea”, explică Ana Maria.

Fetele au învățat în special din tutoriale de pe Internet și la început și-au făcut singure ustensilele necesare. Deși pare un hobby periculos, acestea nu au avut parte de accidentări grave.

Foto: SiriuS

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...