-0.3 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Prefectul Teofil Cioarbă: ”Dacă aveți haine pe care nu le mai purtați, le preiau cei de la Filantropia”

Problema deșeurilor textile are o soluție…de avarie. ”Am discutat cu cei de la Filantropia, să preia ei hainele care sunt de donat. Și prin ei, prin parohiile din diferite zone, să se strângă hainele!” a declarat prefectul Teofil Cioarbă.

Problema deșeurilor textile ar avea o soluție de avarie. Deși, de la începutul acestui an, fiecare primărie ar fi trebuit să asigure colectarea deșeurilor textile, acest lucru nu s-a realizat.

Conform comisarului Gărzii de Mediu BN, Grațian Morariu, ”Nu sunt asigurate spațiile necesare pentru colectarea separată a textilelor și nu sunt dotate aceste spații cu containere specifice. CHiar dacă termenul de implementare era 01.01.2025.”

Astfel, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, acesta a explicat că e de datoria fiecărei primării să găsească soluții. Asta, pe lângă cele două campanii de colectare ale Supercom.

Prefectul județului a explicat că s-a găsit o soluție de avarie și se mai poartă discuții.

Am vorbit cu cei de la Filantropia și sunt deschiși să preia hainele pe care oamenii le au de donat. De asemenea, prin parohiile din sat, tot așa, să ajungă la cei de la Filantropia. 

Am discutat cu UAT-urile, să caute soluții și parteneriate cu diferite ONG-uri pentru acest aspect. Știu că și Primăria Bistrița caută parteneri. Deci mai căutăm soluții, dar momentan, cei de la Filantropia s-au oferit să adune. Așa că cei care au de donat haine, le pot duce la ei, lângă protopopiat, sau la parohii!” a explicat prefectul Teofil Cioarbă.

Despre problema deșeurilor textile, și unde le-ați mai putea duce – contra cost- mai puteți citi aici:

Containerele pentru aruncat haine, încă departe de a fi amplasate. CE faceți cu deșeurile textile:

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Si textilele care nu pot fi donate unde ajung? Nu puteti incarca un ONG cu deseurile pentru care administratia nu a cautat solutii de gestionare!
    Filantropia poate gestiona doar textilele de calitate care mai pot fi purtate/folosite!
    Multi dintre concetatenii nostri nu sorteaza plasticul si cartonul, arunca deseurile langa containere, etc… credeti ca o sa duca textilele la protopopiat?
    Unde sunt containerele pentru deseuri textile prevazute de lege, domnule prefect?
    Mai lasati-ne cu povestile astea de adormit copii! Dupa un an de zile in care nu s-a facut absolut nimic in intreg judetul pentru deseurile textile,.. Solutie de avarie…
    Dex-ul zice ca… ”avarie=Stricăciune, deteriorare (însemnată) suferită de o navă, de o mașină, de o construcție etc”
    Care e avaria?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: