19 C
Bistrița
miercuri, august 26, 2026

Prefectul Teo Cioarbă despre gospodinele care vând bunătăți de Paște: „În lipsa unor plângeri nu putem face descinderi în locuințe private”

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi au fost aduse în discuție gospodinele care în preajma sărbătorilor vând prăjituri, platouri sau chiar mese întregi. Potrivit prefectului Teo Cioarbă acestea nu pot fi prinse decât cu ajutorul bistrițenilor care fac sesizări în acest caz.

Instituțiile din Bistrița-Năsăud și chiar din țară încă nu au găsit o metodă de a combate evaziunea fiscală la gospodinele care își oferă serviciile mai ales în preajma sărbătorilor.

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, șeful OPC Stelian Dolha a precizat că e o concurență neloială, pe lângă celelalte probleme care pot apărea cu produsele respective pregătite în bucătăria proprie de către gospodine.

„E o problemă pe care trebuie să o avem în vedere cu toții și cred că ar trebui o coeziune din partea tuturor instituțiilor. Sunt îndreptățiți oamenii aceștia care vin și spun noi plătim toate taxele, trebuie să ne punem la punct cu toate și concurența neloială ne dă bătăi de cap, pentru că chiar le dă bătăi de cap”, a precizat Stelian Dolha, șeful Protecției Consumatorilor.

În discuție a intervenit și prefectul Teofil Cioarbă, care a subliniat faptul că fenomenul este mai complex și că în lipsa unor plângeri nu se pot face descinderi în locuințele acestor gospodine.

„Am avut o discuție și la nivelul instituțiilor de control și a celor care trebuie să facă verificări. În lipsa unor plângeri, a unor sesizări din partea persoanelor care cumpără de la acești prestatori neautorizați, nu putem să facem descinderi în locuințe private. Trebuie făcut un flagrant, riscăm să picăm în derizoriu, ca și în cazul bătrânicii care vinde pătrunjel în piață. Dorim să limităm, să eliminăm comerțul ilegal de astfel de produse. O să avem împreună cu instituțiile care au atribuții un plan de măsuri pe care îl vom discuta în perioada imediat următoare”, a spus Teofil Cioarbă, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: