8.9 C
Bistrița
vineri, martie 20, 2026

Pregătiți pentru Maratonul Via Transilvanica? Înscrierile au început deja:

O nouă ediție a Maratonului Via Transilvanica va avea loc anul acesta, în data de 23 august – anunță organizatorii. Cei care se înscriu până în data de 1 martie au parte de o reducere de 20 %.

Au început înscrierile la Via Transilvanica Maraton 4.0! Data de gata de pus în calendar: 23 august 2025 este ziua în care ne vom revedea în campusul Asociației Tășuleasa Social pentru un nou start memorabil pe Via Transilvanica!”, explică organizatorii.

Cei care își doresc să aibă parte de această experiență se pot înscrie la una dintre probele competiției: maraton, semimaraton, mountain-bike, e-bike sau cros.

Concurenții care se înscriu până în data de 1 martie au parte de o reducere de 20 %.

Vom reveni cu detalii cât mai curând. Până atunci, te așteptăm pe site-ul oficial pentru înscrieri, la următorul link. Desigur, citirea regulamentul competiției noastre este esențială pentru a putea participa. De abia așteptăm să te (re)vedem! Spor la antrenament!„, mai spun aceștia.

Anul trecut, peste 500 de sportivi au luat startul la maraton.

Peste 500 de sportivi participă astăzi la maratonul Via Transilvanica

Foto: Via Transilvanica Maraton

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....