26 C
Bistrița
luni, mai 25, 2026

PREMIERĂ în Bistrița: Curs acreditat de instructor de dans!

Dacă îți place să dansezi și chiar ai învățat pe alții să o facă, așa, din distracție, acum te poți profila în domeniu. În PREMIERĂ, la Bistrița va avea loc un curs acreditat de instructor de dans. Diploma e recunoscută în întreaga Uniune Europeană.

Românului îi place să danseze! Iar dansul este bun nu doar pentru că te ajută să scapi de kilograme, dar îți și îmbunătățește starea de spirit, te ajută să uiți de griji și îți „aduce” chiar și prieteni.

Poate că ești bun la dans, și ți-au zis-o și alții, atunci când, la o petrecere, i-ai învățat să danseze.

De ce nu ai urma o carieră în domeniu?

În premieră, la Bistrița, va avea loc un curs de instructor de dans! Cursul e acreditat de Ministerul Muncii și este recunoscut în întreaga Uniune Europeană.

Cursul se va „întinde” pe două weekenduri, în 20 – 21 și 27 – 28 martie 2021.

Cursul se va desfășura pe durata a 60 de ore, la care se adaugă zilele de conspect și efectuarea temelor practice impuse. Examinarea finală va avea loc în afara perioadei de evaluare, data acesteia fiind anuntată până la finalizarea cursului. Deci cursul va avea o parte teoretică și una practică. Iar examenul se va da ulterior”, a explicat bistrițeanca Annamaria Antal, trainer în cadrul cursului acreditat de instructor de dans din Bistrița.

CE ANUME SE VA ÎNVĂȚA

Cursul de instructor de dans va cuprinde șase module:

  1.  Tehnica de dans și încălzirea
  2. Noțiuni de muzicalitate și ritm
  3. Conspect individual
  4. Lucru cu copiii
  5. Istoria Dansului
  6. Recapitulare

NU EXISTĂ număr limitat de locuri la acest curs, dar înscrierea se face până în data de 15 martie 2021, dată până la care se vor depune actele și se va vira taxa de participare.

Actele necesare înscrierii sunt:

  1. Copie după actul de identitate
  2. Copie după certificatul de nastere
  3. Copie după actul de căsătorie (dacă este cazul)
  4. Copie după ultima diplomă de studii
  5. Adeverință medicală care să ateste că sunteți clinic sănătos

Taxa de participare este de 1.800 de lei, redus de la 2.000 de lei.

Cursul se va desfășura la sala de dans Melinda Dance Studio de pe strada Ghinzii nr 11.

Până acum, cinci bistrițeni au participat la cursurile de instructor de dans organizat în alte județe din țară, ajungând să profeseze. Tocmai de aceea, Annamaria Antal a decis să aducă acest curs și la Bistrița.

M-am gândit că dată fiind situația cu pandemia, poate unii nu vor să meargă în alte orașe. Și atunci, cel mai bine ar fi ca acest curs să fie organizat și la noi, la Bistrița. Au mai fost cursuri acreditate, dar nu de instructor de dans. Eu sper să fie un succes și să participe cei care doresc să facă o carieră din acest sport”, a concluzionat Annamaria Antal.

Pentru mai multe detalii puteți accesa pagina de Facebook DANCE SPORT ACADEMY, iar înscrierile se fac pe site-ul dancesportacademy.ro, loc unde găsiți, bineînțeles, și informații suplimentare despre cursul de instructor de dans.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos:  

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos: