11.6 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

PREMIERĂ! Una dintre cele mai importante competiții din Europa dedicată vinului va avea loc la Posmuș: spectaculosul Castel Teleki va fi gazda

Una dintre cele mai importante competiții din Europa dedicată vinului se va desfășura anul viitor în județul nostru. Evenimentul care va pune județul nostru pe harta națională a vinului nu se va desfășura oriunde, ci la spectaculosul Castel Teleki, aflat în plin proces de restaurare.

În 2023, Posmușul va găzdui Balkan International Wine Competition. Evenimentul, care se anunță o premieră absolută pentru județul nostru va avea loc la spectaculosul castel Teleki, aflat în plin proces de reabilitare, care-și va deschide porțile în această toamnă.

„Trăiesc un amestec de sentimente și trăiri. Mândrie personală, recunoștință și fericire. (…) Sunt bucuros peste măsură că o parte din vârful lumii profesionale a vinului (master`s of  wine, jurnaliști de vinuri de talie internațională, vinificatori din lumea întreagă etc) va simți terroir-ul românesc de Transilvania – Lechința, în 2023”, a precizat vinificatorul Cramei Jelna, Darius Pripon, care a și dezvăluit informația, pe pagina sa de Facebook.

Anul acesta, competiția, ajunsă la ediția a XI-a, a avut loc la început de iunie, pe insula grecească Salamina. din juriul competiției a făcut parte și Darius Pripon, singurul român care a avut această onoare.

Peste 300 de crame și peste 1.200 de vinuri din întreaga lume au participat la competiția de anul acesta.

Foto: Mihaela Ivan 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...