Ieri a avut loc inaugurarea noului pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, o structură complexă, care beneficiază de dotări de ultimă generație. Cu privire la această investiție, preotul Crin-Triandafil Theodorescu spune că vor dispărea atât laudele, cât și hulele în curând, însă acest spital va rămâne și-și va „rostui rostul”.
„Îmi displace profund să laud pe cineva, în egală măsură cu panica existențială pe care o simt când mă laudă cineva pe mine, căci lauda este piatra pe care crește mândria și mândria este cea mai mare dintre deșertăciuni. Că peste mormintele noastre va crește iarbă și numele noastre se vor șterge de pe fața pământului cum șterge vântul urma pașilor. Cine te laudă îți sapă, în taină, mormântul.
Doar ceea ce am iubit și ceea ce am făcut rămân în veci, ca o amprentă pe fereastra paradisului.
Când am desantat în Bistrița-Năsăud, decenii în urmă, spitalul județean era ocazia unei spaime mari, crescuse-n popor un mit, poate un reflex de conservare colectivă, cică ar fi mai sănătos să te ferești decât să te internezi, treaba ta, să nu spui că nu ți-am zis.
Trecut-au anii.
Azi s-a inaugurat, în Bistrița, primul spital de stat ridicat în secolul ăsta din pământ din iarbă verde. O ctitorie. O minune. Un spital frumos ca o fată care se mărită și cu zestre; înzestrat, cum ar veni.
Citesc comentariile evenimentului cu întristare. Dacă nici ăsta nu e un motiv să ne bucurăm, să dansăm de fericire (post-nepost, rog să se dea dezlegare la bucurie!), să dăm drumul la optimism, atunci nu știu când o să ne mai bucurăm. Să știți, există o boală mai gravă decât cele din nomenclatorul taxonomic; boala de nebucurie.
Cuvintele, bune-rele, se vor veșteji, că gura omului e adeseori înmulțitoare de rău și împletitoare de vicleșuguri. Se vor stinge curând și hulele și laudele. Dar spitalul ăla va rămâne acolo și-și va rostui rostul.
Și asta, cum să spun, e neprețuit!”, spune preotul Crin Triandafil-Theodorescu













