10.3 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Preotul din Ciosa, judecat că a tras după mașină săniile unor tineri, răspunde cu o pildă

Preotul paroh din Ciosa a dat o replică celor care au comentat în legătură cu aventura unor tineri pe care i-a ajutat să ajungă la biserică, trăgându-le săniile în urma mașinii de teren.

Duminică dimineața, preotul paroh Petru Săsărman a tras săniile unor tineri până la biserica din Ciosa, ajutându-i să ajungă mai repede la slujba religioasă. 

VIDEO În drum spre biserică, pe sanie și schiuri! Aventura tinerilor din Ciosa la -10 grade

Comentariile pro sau contra nu au întârziat să apară. Astfel încât preotul paroh a publicat astăzi o replică pe pagina sa de socializare:

Referitor la comentariile pro/contra apărute în spațiul public și la știri cu privire la acțiunea noastră de duminică, răspund cu o scurtă povestire:

Într-un sat era o familie care mereu era judecată de ceilalți săteni. Orice făceau nu era bine. Văzând aceasta, s-au hotărât să plece într-o călătorie pentru a nu mai intra în contact cu răutatea oamenilor.

Cei trei (tata, mama și copilul) și-au luat măgarul și au plecat.

În primul sat, stând tatăl pe măgar iar nevasta și copilul lângă, capul familiei a fost aspru judecat că nu îi lasă pe ceilalți pe măgar.

În al doilea sat, soția a stat pe măgar, dar gura satului i-a atras atenția bărbatului de ce nu stă copilul pe măgar.

Când, în al treilea sat, a stat copilul pe măgar, acesta a fost rușinat de oamenii din sat fiindcă el este tânăr, poate merge și pe jos.

Mai apoi, în următorul sat, au stat toți trei pe măgar ca sa scape de judecată satului dar au fost surprinși să vadă activiștii pro-animale care i-au pârât presei că subjugă săracul asin iar poliția animalelor nu a întârziat să aplice sancțiunile aferente.

În sfârșit, în ultimul sat au mers pe lângă măgar, pe jos, toți trei, dar au fost extrem de batjocoriți de restul oamenilor care au criticat aspru prostia lor de a nu se urca măcar unul pe măgar!…

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Fara sa fiu rau, in vara plimbandu-ma pe drumul Piatra F – Ciosa cu niste prieteni, duminica fiind, a trecut acest Domn cu un mic jeep. Am aflat ca era el de la oamenii care il cunosteau. Problema e ca erau belti, praf, drum desfundat si merge cu viteza foarte mare desi ne-a vazut. Asta a facut-o si la dus si la intors, iar cand a trecut pe langa noi, nici urma sa incetineasca desi I-am facut semn!
    Deplasata atitudine din partea unui om normal!

  2. Într-un cuvânt….orice ai face și cum ai face,nu e bine
    “Am uitat să mai fim oameni”
    Fa bine cat poți și în tăcere și atunci nu ai să vezi degete îndreptate înspre tine dar nici nu pleca urechea răutăților și ai să fi mai bun!!!!!!!!

  3. Educativă pilda aceasta,dar deloc potrivita in contextul dat.Extrem de periculos modul de a „tracta ” tinerii spre biserica.S-a mai si postat filmulețul…Au luat-o drept amuzament,un act de bravură,dar se putea sfârși intr-un mod nefericit.Parintele sa-si asume greșeala si sa fie spre învățătură,adică să nu se mai repete.Slava Domnului, Care i-a ocrotit!

  4. Părinte , nu ne aburiți cu pilde. Păstrați-le pentru amvon. Dacă ați încălcat legea, asumați-vă, că așa stă scris , nu ? A câta poruncă este să nu minți ?

  5. Ce om frumos acest tanar parinte si mult mai modern fata de cei ce miroase a naftalina.
    Tanarul parinte nu a gresit prea tare nu era cu masina pe vreo autostrada sau european ci pur si simplu printre munti si brazi si a stiut sa isi apropie copiii mai mult fata de el si Biserica.
    Sa traiesti Parinte scump, eu zic ca nu ati gresit aproape deloc si am vazut filmuletul care arata cat de atent erati in oglinda.
    Nu a fost nici un bai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.