13.6 C
Bistrița
marți, mai 12, 2026

Primarul Ioan Turc despre vizita în Israel: „Municipalitatea a suportat cheltuielile doar pentru mine”

În ședința de Consiliu Local de ieri, primarul Ioan Turc a precizat că a fost invitat în Rehovot (Israel) alături de soție. Municipalitatea ar fi suportat cheltuielile pentru deplasarea sa, în timp ce pentru soția sa ar fi plătit din buzunarul său.

Săptămâna trecută, primarul Ioan Turc a fost în delegație în Rehovot (Israel), orașul fiind înfrățit de ani buni cu Bistrița. Acesta a fost însoțit de familia sa și spune că invitația a vizat-o și pe soția sa.

De asemenea, în cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, interpelat cu privire la această deplasare, Ioan Turc a precizat că municipalitatea a suportat cheltuielile deplasării sale, iar a soției sale le-a suportat din buzunarul propriu.

„Prezența mea în Rehovot se datorează unei invitații pe care mi-a făcut-o primarul din Rehovot, cu care Bistrița e înfrățită. Invitația a venit pentru mine și pentru soția mea. Evreii sunt foarte atenți la anumite detalii care țin de familie. Din punct de vedere cultural, sunt oameni profund atașați de valorile familiei. În ceea ce privește cheltuielile, municipalitatea a suportat cheltuielile pentru mine, pentru deplasarea și vizita mea, a primarului, iar în ceea ce privește celelalte cheltuieli, le-a suportat familia mea, deci nu municipalitatea”, a afirmat primarul Ioan Turc.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. cand se cheltuie bani din impozitul meu marit in 2023 am pretentia ca peste 9 luni sa iesi la rampa si sa spui ce rezultate si ce efecte a avut vizita!
    poti si mai repede, de exemplu la 7!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...