13.1 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 1, 2025

Primăria Bistrița susține că șoferul nu ar avea nevoie de autorizație transport persoane pentru trenulețul electric

Incidentul petrecut ieri după-amiază în Parcul Municipal în care trei copiii au fost răniți în urma răsturnării unui vagon al trenulețului electric a determinat Primăria să schimbe puțin lucrurile. A adus și un dosar penal de la Poliție și interdicția circulării oricărui mijloc de transport electronic prin parc.

Conform purtătorului de cuvânt al primăriei, Mihai Ruști, pentru conducerea trenulețului electronic nu este nevoie de autorizație de tranport persoane, iar vehiculul de agrement are toată documentația la zi.

Voluntarii SVSU conduceau trenulețul, iar șoferul din momentul accidentului are 27 de ani și este din Zagra. Martorii spun că ar fi mers mai repede decât este prevăzut în regulament, adică 5 km/h. A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă investigațiile pentru stabilirea cauzei accidentului.

„Trenulețul îndeplinea toate condițiile pentru a circula în Parcul Regele Mihai I. Poliția rutieră a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, așteptăm decizia autorităților cu privire la trenuleț. Prin documentația tehnică primită, nu prezenta niciun fel de pericol.

Cei care conduceau acest trenuleț erau, într-adevăr, voluntari ai SVSU Bistrița. Viteza de deplasare este de 5 kilometri pe oră, cu asta s-a circulat. Referitor la autorizația de transport persoane, conform documentației noastre, șoferul nu are nevoie de așa ceva, având în vedere că în parc nu este drum destinat circulației autovehiculelor rutiere”, a transmis Mihai Ruști, purtător de cuvânt al Primăriei Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Duminică când mi am plimbat eu copii viteza de deplasare era de peste 15km/h abea reușind să mă țin în alergare după trenuleț. Nu mai spuneți aberați că viteza era de 5km/h. Va rog nu mai ștergeți postările mele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...