11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Primarii care și-au dat salarii „babane”, din pix, riscă să fie amendați

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a fost prezent azi, la o conferință de presă, la sediul PSD. Acesta a avut o întâlnire și cu primarii din județ și s-au discutat problemele legate de buget. S-ar părea că există șansa ca cei care nu-și pot acoperi cheltuielile la primării, din cauza salariilor mult prea mari a celor din administrație, să fie sancționați.

Prezent la Bistrița, pentru o întâlnire cu oamenii de afaceri, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a avut o întâlnire și cu primarii din județ. S-au analizat plângerile acestora legate de bugetul pe 2019.

Cea mai spinoasă problemă a fost cea a transferului cheltuielilor cu persoanele cu dizabilități.

„Una din chestiuni a fost cheltuielile sociale, care au fost lăsate la nivel local. Dar desigur, și cu fondurile alocate. Anul trecut, am cheltuit la nivel național 3,5 miliarde de lei pe partea de copii instituționalizați și persoane cu handicap grav. Anul acesta s-au alocat 4,7 miliarde de lei. Totuși, dacă apar diferențe, că poate de la începutul anului s-a mai angajat o persoană, automat are niște cheltuieli aferente. Acolo se discută, caz cu caz, pentru ca primarii să nu rămână ei cu acea cheltuială pe care Statul trebuie să o suporte, primarii trebuie să vină cu facturile, să le fie decontate. Chit că avem 3, 5 sau 7 miliarde de lei, să vină cu facturile să le fie decontate.”, a spus ministrul de finanțe.

Teodorovici a acuzat primarii care se plâng că nu au bani, că nu știu drumul spre finanțare. Nu știu că pot merge cu facturile la decontat.

Ca să se evite problemele bugetare pe viitor, bugetele se vor estima împreună cu un reprezentant al Finațelor.

De mâine, de poimâine, cei de la Finanțe vor chema pe primari și pe contabili, să discute despre estimarea veniturilor pe anul viitor. Făcând această discuție, cu reprezentantul ministerului de finanțe, estimarea veniturilor pe anul 2020 va fi mult mai aproape de realitate decât greșelile care s-au făcut acum. O altă problemă ridicată a fost și cea a diferențelor datorate creșterii salariului în construcții. Statul, la rectificare, va completa diferențele de sume ce trebuie completate”, a intervenit Radu Moldovan, președintele CJ BN.

Acesta a mai subliniat că ministrul Finanțelor va propune firmelor de construcții să termine lucrările mai repede și să le plătească mai repede banii.

O altă problemă ce a dus la bani insuficienți în buget a fost creșterea salariilor din administrație. S-ar părea că cei ce și-au mărit salariile mult prea mult, riscă să fie amendați.

Ani de zile aleșii locali s-au plâns că nu au influență în salarizarea personalului. După ce au lăsat la latitudinea Consiliului Local, unii dintre ei au dat atât cât au putut duce, alții au exagerat în acordarea salariilor. Ăia o să răspundă, care nu și-au făcut calculele necesare și transformă primăriile în aparate de plătit salarii la funcționari. Și nu mai au bani de investiții. Și o să răspundă pentru asta”, a spus Radu Moldovan.

„Legea spune clar că pentru a te încadra în bugetul alocat, poți să faci multe lucruri. Se va întâmpla și la nivel central. Ministerul Finanțelor va impune lunar limite de cheltuieli la ministere, agenții, tot, și inclusiv va putea da amenzi până la 100.000 de lei, acelor colegi, chiar și miniștri, care nu se încadrează în plafonul cheltuielilor alocate”, a completat Eugen Teodorovici.

Totodată, s-a amintit că se dorește o descentralizare și restructurare. Vor fi posturi reduse și se vor desființa agenții care nu-și mai au rostul.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.