21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Primarul Gabriel Lazany, cu ochii pe cei care sparg străzile și uită să le repare! Valoarea amenzilor ajunge la 32.000 de lei

Într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany a precizat că a fost întocmit un nou regulament pentru cei care vor să spargă străzile pentru a interveni la rețelele de utilități. Aceștia vor fi mai atent „supravegheați”, de Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale. Până în acest moment, valoarea amenzilor date a ajuns la 32.000 de lei, iar edilul vrea să mărească cuantumul amenzilor.

Până în acest moment, Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale a dat 13 amenzi celor care au spart străzile și nu le-au mai reparat în timpul stabilit în autorizația de spargere. Valoarea totală a amenzilor ajunge la 32.000 de lei, însă cei amendați pot plăti jumătate din minim, adică 200 de lei, dacă achită în 15 zile.

Primarul Gabriel Lazany spune că deși amenzile sunt mici, acestea au avut efect, iar cei responsabili s-au apucat să repare străzile sparte.

„Am solicitat întocmirea unui nou regulament, unde să fie niște măsuri foarte clar impuse. De asemenea și termenele care vor fi disponibile pentru reparația infrastructurii rutiere a celor care fac spargeri, va fi foarte bine definită în timp și va fi foarte urmărită. După ce am constatat aceste neajunsuri am dat dispoziție la direcția de Infrastructură și Servicii ca toate avizele pentru spargeri să fie comunicate Disciplinei în Construcții de la Poliția Locală care are obligativitatea ca după expirarea termenului de reabilitare să meargă să facă verificare în teren. Nu se mai acceptă abateri de la acest lucru.

Din păcate în momentul de față avem niște intervale de amenzi care nu reflectă gravitatea faptelor. O să vedem dacă poate fi schimbat acest interval de amenzi. În momentul de față, amenzile care pot fi date sunt între 400 și 2500 de lei, cu plata jumătate din minim, adică 200 de lei, în 15 zile. Eu cred că pentru constructori, aceasta nu este o sumă care să-i sperie și de aceea am și insistat să găsim cadrul legal să mărim cuantumul amenzilor, să fie cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei. În momentul în care plătești jumătate din minim să simți”, a precizat primarul Gabriel Lazany, în conferința de presă de azi.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Daca primarul e cu ochii pe ei si Politia Locala aplica amenzi ,ar trebui sa sarim in sus de bucurie?E plin orasul de strazi sparte si neasfaltate de saptamani bune,chiar luni!

  2. Pe strada Tarpiului cât fost perioada ploioasa au lucrat la reteaua de canalizare.Acum ca e timpul frumos nu mai lucrează nimeni. Pur și simplu se trage de timp. Doresc ca acest mesaj sa ajungă și la domnul primar Lazany.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: