3.5 C
Bistrița
vineri, decembrie 6, 2024

Primarul Gabriel Lazany schimbă regulile pentru Bolt! Le oferă aceleași drepturi ca taxiurilor, dar vor avea și aceleași obligații

Primarul Bistriței Gabriel Lazany vrea ca șoferii de Bolt să aibă parte de aceleași „privilegii” ca și taxiurile, dar să și plătească taxe ca și taximetriștii. Mașinile Bolt vor putea circula pe banda dedicată autobuzelor electrice.

Prezent la Bistrițeanul Live, primarul Gabriel Lazany a dat de înțeles că vrea să facă ordine când vine vorba despre transportul în comun alternativ, precum Bolt. Edilul vrea ca mașinile Bolt să fie tratate ca și taximetrele, însă să plătească și aceleași taxe.

„Din punctul meu de vedere nu trebuie să se facă o diferențiere între taximetru și Bolt sau Uber. Este transport public în comun, iar cei de la Bolt sau Uber, în momentul în care vom schimba regulamentul local privind taximetria, se vor alinia exact la aceleași condiții. Nu se poate să fie pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă. Fiecare taximetru are un mod de identificare, la fel va avea un mod de identificare și un număr matricol și Bolt. Vor fi eliberate autorizații pentru funcționarea pe raza municipiului”, a explicat primarul Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Potrivit acestuia, Bolt-urile, precum și taxiurile, vor putea circula inclusiv pe banda dedicată autobuzelor electrice, odată ce vor fi recepționate cele două proiecte Linia Verde și Axa de Transport Gării – Năsăudului.

Întrebat dacă vrea astfel să pună Bolt-urile la vedere, Gabriel Lazany a mai spus:

„Obligatoriu. Atâta timp cât vor să circule și să beneficieze de facilități în cadrul municipiului Bistrița se vor alinia și vor fi taximetre cu un alt regim. Trebuie să plătească taxe, ca orice alt taximetru”.

Nu de puține ori taximetriștii din Bistrița s-au revoltat și au făcut chiar și proteste din cauza faptului că șoferii Bolt nu sunt tratați la fel când vine vorba despre taxe și impozite.

Puteți urmări mai jos emisiunea la care a fost prezent Gabriel Lazany

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Ar fi o idee buna sa nu mai lase mașinile pentru delivery pe pietonal. Cu siguranță nu pățesc nimic șoferii dacă fac 30.m pe.jos pana la restaurantele aflate pe pietonal
    Nu vreau sa fiu rău, dar circula cu viteza ,lasa motorul pornit …în concluzie: poluare ,pericol de accidente..etc.

  2. Aceste servicii sunt reglementate de legi diferite.Taximetria este un seviciu publuc al primariei in gestiune delegata.BOLT susține că nu face taximetrie !Deci cineva are interese! Obligațiile taximetriei sunt mult peste cele de la RS ul din Ro.

  3. Pai și de ce mai faceți banda de autobuz când o sa stea în coloana și blocat pe banda lui când or sa vina și taxi si uber și bolt ce face autobuzul care mai e scopul bandei?

  4. Dooomnule primar , chiar va rugam sa nu ” aplecati urechea ” la strigatele celor care vor sa se sustraga de la taxe, impozite si obligatii fata de statul roman ! Stabiliti o regula generala si valabila in mod egal, pentru toata lumea, ca prea-si bat joc toti ” smecherii ” astia care vin la noi in tzara, sub ” masca ” unora din aceasta M(are)UE… si fac ” afaceri ” ( maidegraba smecherii ) fara sa plateasca la nimeni, nimic ! Asadar domnule primar, bine faceti ceea ce faceti… dar am vrea sa si faceti … nu doar sa ziceti ca veti face … ca ne-am cam saturat de aceasta ” placa stricata „… care se-nvarteste si … canta-ntr-una , aceleasi franturi de ” melodie „… !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: