13.9 C
Bistrița
duminică, mai 18, 2025

Primarul, vicele și consilierii din Năsăud își donează indemnizațiile pentru cazuri nefericite din localitate

Pornită dintr-o discuție în cadrul Consiliului Local, ideea donării indemnizației din partea aparatului administrativ din Năsăud pentru câteva familii și cazuri izolate va deveni realitate înainte de sărbători.

Aparatul administrativ din Năsăud, de la primar la consilieri, va dona indemnizațiile primite luna aceasta către 19 cazuri din Năsăud și Rebrișoara, familii cu grave probleme financiare și persoane cu handicap sau alte probleme.

Dorin Vlașin ne spune că ideea a apărut într-o ședință de consiliu local și că toți au fost de acord să aplice acest lucru acum, de Crăciun, însă fapta bună nu se oprește aici. Vlașin le-a propus ca de minim două sau trei ori pe an să renunțe la acea Indemnizație care nu e mai mult de 700 de lei.

Astfel, ar putea fi strânsă o sumă importantă de bani, respectiv 13.000 de lei. Banii vor merge către 19 cazuri, 18 din Năsăud și unul în Rebrișoara.

Unele cazuri vor primi haine, jucării sau rechizite, altele vor primi sume de bani pentru acoperirea unor cheltuieli, cum ar fi medicamentele sau facturi. În cazul de la Rebrișoara, Dorin Vlașin spune că este vorba despre o bătrânică ce are grijă de mulți copii și trebuie să fie sprijiniți.

„Discuția a avut loc în ședințele de consiliu local, cu toate că nu am vrut să se afle că facem asta… ședințele de consiliu local sunt publice și online. Ne-am mobilizat, consilierii au fost de acord și vom strânge o sumă de 13.000 de lei pentru 19 cazuri care au nevoie de ajutorul nostru”, spune primarul Năsăudului, Dorin Vlașin.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează sudori, lăcătuși, instalatori! STEWO Năsăud caută programator producție, controlor calitate și asistent

GB Instaplan Bistrița face angajări! Se caută sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, Colina Restaurant, FAN Courier Bistrița și Arena by Casa EMA.  Oferta completă, mai jos:

FOTO: Care sunt cele mai iubite torturi la Cofetăria Cristina! TOP 5 texturi adorate de clienți

De peste 30 de ani, Cofetăria Cristina îi răsfață pe bistrițeni la toate evenimentele importante din viața lor, de la aniversări, nunți, botezuri și până la petreceri organizate de firme, cu torturi spectaculoase și totodată delicioase. Deliciul suprem, aflat pe locul întâi în preferințele clienților, este...

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.