13.4 C
Bistrița
miercuri, mai 27, 2026

Prins cu căprioara moartă în mașină! Un bărbat din Șintereag a fost reținut pentru un „buchet” de infracțiuni

Un bărbat de 53 de ani din Șintereag a fost reținut ieri, după ce în autoturismul său a fost găsită o căprioară moartă, dar și o armă de vânătoare deținută ilegal.

Bărbatul din Șintereag este cercetat pentru infracțiunile nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj.

La miezul nopții, un echipaj al Poliției Rurale Beclean a dat pe raza unui fond de vânătoare dintre localitățile Șintereag și Șieu Odorhei peste o mașină, în care se afla o armă de vânătoare și cadavrul unei căprioare.

„În urma verificărilor de specialitate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat faptul că arma letală, lungă, calibrul 22 LR, care avea montată o lunetă, nu este înscrisă în circuitul legal. Arma era încărcată, având cartuș pe țeavă și alte 6 cartușe în încărcător. Arma, elementele de muniție și cadavrul din specia căprior au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ulterior, polițiștii au dat și de urma posesorului autoturismului, un bărbat de 53 de ani din Șintereag, care nu era autorizat să dețină arme și muniții letale. A fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos:  

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...