3 C
Bistrița
joi, noiembrie 13, 2025

RAAL se pregătește să dea afara 300 de persoane! Concedierile se vor desfășura în trei tranșe și afectează mai ales unitatea din Prundu Bârgăului

Producătorul RAAL a notificat AJOFM cu privire la concedieri colective. Urmează să dea afară 300 de persoane, în trei tranșe. Concedierile afectează mai ales unitatea din Prundu Bârgăului, care ar fi rămas fără comenzi.

Reprezentanții AJOFM au confirmat pentru Bistrițeanul.ro faptul că instituția a fost notificată cu privire la o concediere colectivă. Producătorul RAAL, care are o unitate la Bistrița și alta la Prundu Bârgăului se pregătește să dea afară 300 de persoane.

„În urmă cu 40 de zile, la începutul lunii august, RAAL a notificat AJOFM, cu documentație, cu privire la restructurarea unui număr de 300 de persoane. La data respectivă, aveau un număr de 1855 de salariați și urmează să înceteze contractele a 300 de persoane, în trei etape”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Maria Roman, consilier în cadrul AJOFM Bistrița-Năsăud.

100 de angajați au intrat în preaviz în 19 august și urmează să părăsească compania în 13 septembrie; 100 de angajați vor intra în preaviz luna aceasta, iar 100 luna viitoare.

Dacă Leoni a acordat plăți compensatorii salariaților la care renunță, se pare că angajații RAAL care își pierd locul de muncă nu vor avea parte de un astfel de ajutor.

Concedierea colectivă afectează mai ales unitatea de producție din Prundu Bârgăului. Aceasta nu ar mai avea comenzi, fiind astfel nevoită să-și restrângă activitatea.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...