10.7 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

Radu Moldovan candidează pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Liderul PSD Radu Moldovan și-a anunțat astăzi candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean. Acesta a ales să își anunțe candidatura alături de managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Gabrial Lazany, chiar în fața noii clădiri a unității medicale.

PSD și-a anunțat candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Radu Moldovan a anunțat că va mai candida pentru încă un mandat în fața spitalului județean, însoțit fiind de fiica sa, dar și de o parte din social-democrați, care au înfruntat cu stoicism ploaia mocănească.

Acesta conduce Consiliul Județean de 12 ani, iar anul trecut susținea că vrea să se retragă, promovându-l pentru fotoliul de președinte chiar pe ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, care a fost purtătorul de cuvânt al instituției preț de câțiva ani.

„De 12 ani, zeci de mii de oameni mi-au acordat ÎNCREDEREA. Un lucru extrem de valoros pentru care simt o responsabilitate extrem de puternică.  De dragul acestui loc pe care-l numim cu toții, acasă, Bistrița-Năsăud și din respect pentru voi, NU am vrut să arăt doar că se poate, ci că SE POATE ȘI MAI MULT! Împreună cu primarii județului, am reușit să arătăm că dezvoltarea nu are limite! Iar la finalul fiecărei curse, începe următoarea! Așadar, anunț oficial reînscrierea mea pentru o nouă candidatură pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”, a precizat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...