1.3 C
Bistrița
luni, ianuarie 26, 2026

Radu Moldovan, președinte interimar al PSD Bihor!

Liderul PSD BN, Radu Moldovan, a fost desemnat președinte interimar al formațiunii din Bihor. „Îmi exprim speranța că toată echipa va lucra unită pentru a obține cele mai bune rezultate la toate alegerile din 2024!”, a transmis deputatul bihorean, Ioan Mang.

Ședința Consiliului Politic Național al PSD a avut loc ieri, 30 ianuarie 2023. Printre punctele de pe ordinea de zi s-a numărat și desemnarea unui președinte interimar pentru formațiunea din Bihor.

Președintele PSD BN, Radu Moldovan, a fost numit președinte interimar al PSD Bihor.

Ședința Consiliului Politic Național s-a încheiat!

A fost o întâlnire lungă cu foarte multe puncte pe ordinea de zi, subiectele principale fiind legate de urgența aprobării unor legi, de problemele și prioritățile guvernului, în special ale miniștrilor PSD, precum și unele probleme organizatorice.

Referitor la organizația PSD Bihor, în urma discuțiilor avute aseară, a fost aprobată decizia ca funcția de președinte interimar să fie ocupată de colegul nostru Radu Moldovan, vicepreședinte PSD, coordonatorul zonei Nord-Vest și președintele PSD Bistrița-Năsăud.

De asemenea a fost dizolvat Biroul Permanent Județean, urmând ca în Biroul Permanent Județean să fie cooptați la început parlamentarii și primarii PSD Bihor!

Îmi exprim speranța că toată echipa va lucra unită pentru a obține cele mai bune rezultate la toate alegerile din 2024!

Doamne ajută!”, a scris deputatul bihorean Ioan Mang pe Facebook.
Consiliul Politic Național al PSD a votat ca funcția de președinte interimar al organizației PSD Bihor să fie ocupată de Radu Moldovan, vicepreședinte PSD, coordonatorul zonei Nord-Vest și președinte al PSD Bistrița-Năsăud.
Biroul Permanent Județean al PSD Bihor a fost dizolvat, urmând ca din noua structură de conducere să facă parte parlamentarii și primarii”, au scris și cei de la PSD Bihor pe Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: