19.2 C
Bistrița
miercuri, iulie 8, 2026

VIDEO – Elevii din Bistrița-Năsăud, aplaudați la scenă deschisă în București, la Palatul Cotroceni: „Simt că Rebound ar putea schimba radical generația noastră”

Dr. Ancuta Hordoan – medic primar psihiatru și director al Centrului de Sănătate Mintală Bistrița – a prezentat recent la București modulul de prevenție Rebound. S-a întâmplat în cadrul proiectului „România în lumină”, organizat de Administrația Prezidențială a României alături de Asociația Zi de Bine.

Coordonatorii modulului de prevenție Rebound la Bistrița au fost invitați recent la Palatul Cotroceni să prezinte drept exemplu de bune practici modulul Rebound.

Prezentarea a inclus și un film ce cuprinde mărturiile primilor elevi care au participat la cursuri. Este vorba despre o parte din adolescenții care au parcurs modulul REBOUND la Colegiul Tehnic INFOEL, Liceul Creştin Logos, Liceul Teoretic Sanitar, Liceul Teoretic Constantin Romanu Vivu Teaca, și Liceul Teoretic Solomon Haliță din Sângeorz-Băi.

Simt că programul Rebound ar putea să schimbe radical generația noastră”, a transmis una dintre elevele INFOEL.

După vizionarea filmului, zeci de specialiști în educație și sănătate prezenți la masa rotundă i-au aplaudat la scenă deschisă pe elevii bistrițeni.

Modulul de prevenție Rebound a fost implementat până acum în 11 școli din Bistrița-Năsăud. De curând, acesta a început și într-o școală gimnazială din Huși (județul Vaslui).

La Bistrița au fost formați 19 facilitatori – medici psihiatri, psihologi, asistenți medicali și consilieri școlari. Aceștia implementează Rebound în școlile din Bistrița-Năsăud. Se fac eforturi ca acesta să fie extins și în alte școli.

Până atunci, tinerii care își doresc să-l parcurgă o pot face la Centrul de Sănătate Mintală din Bistrița. Aici au început înscrierile pentru o nouă serie.

Rebound se desfășoară pe parcursul a 11 întâlniri cu tinerii în care abordăm diverse teme de interes pentru ei – de la emoții și stres, la presiunea grupului, alcool, tutun și până la planurile pentru o viață sănătoasă.

În centrul metolodogiei Rebound stau câteva filem realizate în Bistrița. Pe baza acestor filme, încep discuțiile ghidate. Încep exercițiile interactive. Încep acele momente în care tinerii analizează, dezbat și ajung singuri la concluzii. Nu le spunem ce nu este bine, ci încep să înțeleagă ce este important pentru ei și să ia deciziile”, a precizat dr. Ancuța Hordouan.

Prezentarea a avut loc la Palatul Cotroceni, cu prilejul proiectului „România în lumină”. Acesta a avut drept temă „Adicția la copii și adolescenți”.

Sursă foto & video @ Rebound Romania

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: