12.8 C
Bistrița
luni, aprilie 20, 2026

VIDEO – Record de medici la UPU-SMURD Bistrița! Cum a reușit dr. Tiberiu Tudor să-i convingă să vină la Bistrița:

Dacă în urmă cu câțiva ani, la UPU-SMURD Bistrița își desfășurau activitatea doar câțiva medici, acum, număr lor a crescut considerabil. „În ianuarie vom fi 40″ – a explicat dr. Tiberiu Tudor, medicul șef al UPU-SMURD Bistrița, la emisiunea „Medicină pe limba ta”. 

La partea de UPU, adulți și pediatrie, au fost 14 medici, din care au plecat 4. În ianuarie vom fi 40.

A fost o perioadă în care aveam, pe lângă norma de bază, câte 8,9,10 gărzi. Timp de un aproape un an și jumătate am dus SMURD-ul lucrând 24 cu 24 de ore, am ținut mașina de terapie intensivă, așa am lucrat în perioada respectivă.

A fost o perioadă extraordinar de dificilă aceea pentru că nici la Serviciul Județean de Ambulanță nu erau suficienți medici. Erau multe ture în care singura mașină cu medic de la nivelul județului era mașina de reanimare. Din 24 de ore, eram cam 21 de ore pe mașină. A fost extrem de dificil pentru că ieșeam din gardă, dormeam, mă trezeam, mai citeam ceva și intram în următoarea gardă„, a explicat dr. Tiberiu Tudor, medicul șef al UPU-SMURD Bistrița.

Acesta a vorbit și despre cum a reușit să convingă medicii să vină din alte orașe să lucreze la Bistrița.

A fost extraordinar de dificil pentru că un serviciu care se află pe avarie și funcționează în felul acesta atrage extrem de greu oamenii. Nimeni nu vrea să meargă într-un serviciu în care ești sufocat de pacienți în gardă și realmente ești tu la risc să săvârșești o eroare medicală dacă nu ai timp fizic să consulți corespunzător pacienții. Dar uite că am reușit. (…)

Au fost colegi pe lângă care a trebuit să insist extraordinar de mult ca să reușesc să-i atrag încoace. (…) Să reușești să aduci un medic cu familie, cu copii, să îi muți, să o ia de la 0, o întreagă viață, să știți că este dificil. Ei au nevoie de siguranță, de garanția că într-adevăr în locul în care vor merge vor fi respectați, vor fi apreciați, vor fi susținuți să se dezvolte profesional, vor avea acces la cursuri și la dezvoltare profesională. Asta am încercat să le ofer tuturor medicilor și asistenților.

Poate multă lume nu înțelege și valoarea și nevoia asistentului medical în spital și în serviciul de urgență pentru că de fapt asistentul medical este persoana care este permanent aproape de pacient. Medicul aleargă între mai mulți pacienți pe care îi are deodată în observație pentru că în serviciul de urgență un medic nu are deodată un singur bolnav. El se ocupă de peste 10 pacienți care sunt în diferite zone ale serviciului, dar asistentul medical este cel care este în relație directă cu pacientul. (…)

Atunci când discutăm despre UPU-SMURD, în momentul acesta noi am ajuns la 240 de persoane, fără personalul de la heliport. Când auziți UPU-SMURD înseamnă UPU Adulți, UPU Pediatrie, UPU Stomatologie, UPU Imagistică…„, a mai completat acesta.

În 1 aprilie 2026 se vor împlini 4 ani de când dr. Tiberiu Tudor conduce UPU-SMURD Bistrița.

Întreaga emisiune la care a fost invitat poate fi urmărită mai jos:

Emisiunea Medicina pe limba ta este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: