9.4 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Bărbat reținut după ce ar fi sustras combustibil din rezervorul unui TIR

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi sustras cantitatea de 200 de litri de combustibil din rezervorul unui TIR, proprietatea unei firme de transport la care era angajat. De asemenea, acesta a încălcat un ordin de protecție.

La data de 26 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare și încălcarea oricărei măsuri prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție„, potrivit IPJ BN.

Bănuit de comiterea faptelor este un bărbat de 36 de ani din Nușeni.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 20-28 septembrie 2023, în baza unei înțelegeri cu un alt bărbat, acesta ar fi sustras cantitatea de 200 de litri de combustibil din rezervorul unui autotren, proprietatea unei firme de transport, la care era angajat.

Totodată, la data de 31 iulie a.c., împotriva bărbatului de 36 de ani Judecătoria Bistrița a emis un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni, în urma unor amenințări aduse fostei soții, pe care l-ar fi încălcat, în sensul că s-ar fi deplasat la locuința acesteia din municipiul Bistrița„, mai explică reprezentanții IPJ BN.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost ridicate bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.

Bărbatul de 36 de ani a fost condus la audieri, ulterior fiind dispusă reținerea lui pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, 27 octombrie a.c., bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei noi măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale pentru documentarea întregii activități infracționale”, conform sursei citate.

Foto arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: