1.7 C
Bistrița
joi, ianuarie 29, 2026

Revista Bistriței, accesată de zeci de mii de cercetători și pasionați de istorie din întreaga lume

Revista Bistriței”, anuarul de specialitate al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, ajuns la numărul 32, a fost lansat și prezentat publicului marți, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, la vernisajul expoziției de ceramică romană.

Aceste reviste de specialitate își cam pierd utilitatea dacă nu devin un instrument de propagandă, să spunem, a istoriei și a arheologiei locale. De aceea m-am străduit ca toate publicațiile Complexului Muzeului să existe și pe internet, de aceea și această revistă va fi disponibilă pe academia.edu, astfel încât toată lumea să aibă acces la ea. Orice motor de căutare pe care vei căuta un autor sau o piesă arheologică te va duce automat la Revista Bistriței care a ajuns deja la 100.000 de vizualizări, de oameni care au accesat-o și au descărcat-o de acolo. Poate că, din punct de vedere editorial, acest aspect nu este, pecuniar vorbind, tocmai impresionant. Dar faptul că avem accesări din întreaga lume reprezintă tocmai certitudinea că avem lucruri valoroase care sunt interesante nu doar pentru cei legați de Bistrița-Năsăud…”, a precizat Radu Zăgreanu, arheolog cercetător la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Revista ar merita să-și schimbe statutul, pentru a atinge performanțele cercetătorilor de la secțiile de Biologie sau Geografie, care au toate articolele scrise în limbi străine, de circulație internațională, cu mult mai multe vizualizări și accesări comparativ cu Revista Bistriței.

Dacă nu ajunge la nivelul oricărui cercetător pe plan global, actul științific și de cercetare nu și-a atins ținta… Cred că este una dintre premisele de la care Revista Bistriței ar trebui să pornească. Bănuiesc că nu peste mult timp, toate aceste publicații de specialitate vor apărea exclusiv online… Cred că sunt șanse ca Revista Bistriței să devină una dintre revistele importante și cunoscute nu doar la nivelul României, ci și la nivelul Europei”, a apreciat Radu Zăgreanu.

În afara unor articole din sfera arheologiei care merită parcurse și citite, în volumul de peste 240 de pagini se pot lectura studii și cercetări extraordiare referitoare la implicarea oamenilor din Bistrița-Năsăud în Primul Război Mondial sau în realizarea Unirii, dar și articole precum Fibulele romane din așezarea de la Stupini (Sorin Cociș, Corneliu Gaiu), Preparandia greco-catolică de fete din Gherla la început de drum (1915) (scris de Mirela Popa-Andrei), „Marele Război și redimensionarea loialităților. Români ardeleni și bănățeni după despărțirea de „bunul împărat” (Ion Cârja, Cecilia Cârja), „Participarea românilor din fostul județ Bistrița-Năsăud la Primul Război Mondial (1914-1918)” (Alexandru Bucur, Vasile Mărculeț), „Sextil Puşcariu şi Primul Război Mondial. Anul 1917” (Petre Din),  Familia de preoţi Pop din Rebrişoara (jud. Bistriţa-Năsăud)” (Elisabeta Scurtu).

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: