6 C
Bistrița
vineri, mai 9, 2025

FOTO/VIDEO – Grav accident în Romuli: Trei mașini implicate, victimă încarcerată și un stâlp electric doborât

Un grav accident de circulație a avut loc, în urmă cu puțin timp, în Romuli. Au fost implicate trei mașini. Un stâlp de electricitate a fost doborât, iar o persoană este încarcerată.

Un apel la 112 anunța un accident rutier pe raza localității Romuli. Au fost implicate trei mașini.

Mai mult, a fost dărâmat și un stâlp de electricitate, firele ajungând pe carosabil. O persoană a rămas încarcerată.

Două echipaje SMURD (terapia intensivă mobilă și prim ajutor), un echipaj de descarcerare de la Secția de Pompieri Năsăud, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și SVSU Romuli intervin pentru acordarea asistentei medicale pentru 5 victime, dintre care una încarcerată (conștientă, de sex masculin).

Celelalte persoane implicate în accidentul rutier au ieșit din autoturisme pe cont propriu și vor fi evaluate de echipajele medicale. Spre locul accidentului a fost direcționat și elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicala Jibou, județul Sălaj.

În urma accidentului a fost rupt un stâlp de electricitate, firele sunt ajunse pe partea carosabila, alocat echipaj de la furnizorul de energie electrică” au transmis reprezentanții ISU BN.

Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers, formându-se coloană de mașini pe ambele sensuri.

UPDATE

S-a reluat circulația pe un sens de mers.

Primul ajutor a fost acordat de o asistentă care a ajuns în zonă. Conform martorilor, tânărul care ar fi produs accidentul e cel transportat cu elicopterul. Acesta ar fi întrat în depășire fără să se asigure.

În mașină cu el ar mai fi fost o tânără. În mașinile lovite ar fi fost o familie cu un copil de șase ani, iar în a doua – doar șoferița.

UPDATE 2

Victima incarcerată ( bărbat în vârstă de aproximativ 21 de ani) a fost extrasă de către pompierii militari și predată elicopterului SMURD.

Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor în total pentru șase victime, dintre care un copil de 6 ani, cu toții evacuați la spital.

Un echipaj SAJ BN a preluat o femeie in vârstă de 37 ani, prezenta un traumatism craniofacial, evacuată la UPU SMURD Bistrița. 

Echipajul de prim ajutor SMURD Năsăud a preluat o femeie in vârstă de 19 ani – politraumatism prin accident rutier – evacuată la UPU SMURD Bistrița.

Echipajul de terapie intensivă mobilă a preluat o femeie în vârstă de 32 de ani si băiețelul în vârstă de 6 ani – prezentau politraumatisme prin accident rutier – au fost evacuați la UPU SMURD Pediatrie Bistrița.

Tânărul în vârstă de 21 de ani preluat de elicopterul SMURD prezenta politraumatism prin accident rutier și a fost evacuat pe heliport Spitalului Clinic de Urgență Bistrița.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud alocat suplimentar a preluat un bărbat în vârstă de 31 de ani cu traumatism toracic l-a evacuat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații” au transmis reprezentanții ISU BN.

 

UPDATE 3

 

Astăzi, 4 iunie, polițiștii rutieri din Năsăud au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a producerii unui accident pe Drumul Național 17C, în Romuli.

Din primele date, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, Romuli care se deplasa pe direcțiea de mers spre Dealul Ștefăniței, a intrat în coliziune un autoturism care se deplasa din sens opus și care era condus de o femeie, de 37 de ani, din județul Timiș. Din impact, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, din Romuli și care a fost proiectat în gardul unui imobil și un autoturism parcat în curtea acestuia.

Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice și 2 autoturisme parcate în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor trei conducători auto și a doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani, din Romuli, toți transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile. Cercetările în acest caz sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă.

Pentru aproximativ 1 oră, traficul în zonă a fost blocat, după care s-a circulat alternativ, circulația fiind dirijată de polițiștii rutieri” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.

Rombat lansează o aplicație digitală pentru bateriile de autoturisme și autocamioane

Rombat Bistrița, singurul producător integrat de baterii auto din România, lansează prima aplicație cu scanare QR. Prin intermediul acesteia se digitalizează procesul de generare și gestionare a garanțiilor pentru bateriile auto și HD (heavy duty - camioane).

Start Grătare cu Sergiana: Câștigă un Grătar + Bunătăţuri pentru tine și 10 prieteni!

Ai poftă de grătar și ești din Bistrița sau împrejurimi? Acum e momentul perfect să îți pregătești porția de Bunătăţuri pentru Grătar de la Sergiana și să intri în cursa pentru premii delicioase!