Pentru cei care nu au cum să ajungă în acest an la mare, pentru cei care sunt nevoiți să-și petreacă zilele de vară înghesuiți între patru pereți ai unui bloc de ciment sau cărămidă, la alegere, pentru cei care muncesc pe brânci, de dragul altora, fără să viseze la recompense – un strop de răcoare marină, sărată și dezinteresată…
Să ne oprim locului și să admirăm, în această splendidă duminică, măcar pentru câteva clipe, cât de zbuciumat și de limpede se clatină valurile din mare, cât de contorsionat se izbesc de gleznele altora, cum se lățesc și zac așa la nesfârșit, fără nicio treabă, fără niciun gând, fără spaime, obsesii sau ambiții, ca și cum întreg pământul ar fi o uriașă clătită…
Să ne imaginăm pentru o clipă, o amețitoare mare care ne stă la picioare, gata de cucerit, de străpuns, de visat, de străbătut în zig-zag, gata de povești, tulburătoare emoții, inevitabile reflecții și mărunte, dar insistente fericiri…
Să ne gândim, pentru o clipă, și la nefericiții care nu au cum să ajungă în acest an la mare, la cei care sunt nevoiți să-și petreacă zilele de vară înghesuiți între patru pereți ai unui bloc de ciment sau de cărămidă, la alegere, la cei care muncesc pe brânci, de dragul altora, fără să viseze recompense… Și apoi să ne întoarcem pe cealaltă parte, visând în continuare cai verzi pe pereți…
[arve url=”https://youtu.be/O3eIVLrx3SM” /]
