Aproape liniște… Se înseninează cerul depaaarte, și la Bistrița: se înfiripă o nouă dimineață de februarie și numai Dumnezeu știe câte surprize, câte fisuri sau necazuri, câte mărunte bucurii sau strepezite fericiri vom socoti la finalul zilei…
Dar măcar se înseninează cerul, depaaarte. Ceața dispare ruptă în fâșii. Norii de argint se despică și ne dezvăluie seninul înalt tăiat în cleștar…
Străzile nu mai sunt demult pustii… Și nici nu îndrăznim să șoptim că degeaba începe – degeaba începe o nouă zi…
