Acum, că s-a rezolvat cu bine și problema clasei de Restaurare iar orașul cu vitejii lui de ocazie nu mai fierbe de grija ei – ne-am permis (că dacă noi nu, atunci cine? 🙂) și câteva clipe mărunte de meditație, în fața clădirii care a adăpostit prima școală românească în Bistrița…
Clădirea de pe Crinilor amplasată strategic la numărul 2, în care s-or fi înghesuit înfrigurați cei 10-12 – poate 15 sau chiar 20 de copii mici, ahtiați să descopere tainele cititului… Care zburdau poate prin curte, în pauze, pe lângă cișmea… Fără să viseze la chioșcurile care aveau să sugrume peisajul peste un veac de singurătate…
Din câte știm, prin anii 2000 Primăria Bistrița a încercat să cumpere clădirea, pentru a fi exploatată turistic… Legendele vorbesc că proprietara casei – o doamnă în vârstă care poate fi întrezărită uneori, fantomatic, trebăluind prin grădina casei – ar fi cerut o sumă exorbitantă pentru clădirea istorică…
Legendele vorbesc că s-ar fi renunțat la ideea de a cumpăra școala. Dar aparent nu există niciun document care să certifice negocierea. Și nici intenția…
Cert este că ulterior, în anii care au urmat, cam toți primarii care s-au perindat la butoane – au vorbit despre ea, într-un fel sau altul. Au promis mai mult sau mai puțin că se vor ocupa de introducerea ei în circuitul turistic și de muzeificarea ei…
Nu s-a mai întâmplat…
Așa că deocamdată nu ne rămâne decât s-o admirăm în viteză, în tăcere, în trecere…
Mulțumim pentru postare.
🟦Chiar m-am întrebat de câteva ori ce-o fi fost micuța casa albastră?.este atât de albastră că n-ai cum s-o ratezi când treci pe lângă ea.🔵📘
așa o fi fost și Pe vremuri?
zi bună ☕