Dacă în ajun a nins Dumnezeu bărbosul cu amândouă mâinile, în noaptea de Crăciun a plouat la fel de generos. Cel puțin pe străzile din Bistrița. „Și ce dacă plouă?! De Crăciun colindăm…!”
Nu exista altă variantă pentru mama și tata: fie că ningea, fie că ploua, de Crăciun era musai să ieșim pe străzi la colindat de prieteni. Fie în bocanci, fie în cizme de cauciuc – cum s-a întâmplat într-un an demult, înainte de 89… Când ne-au înfășurat părinții în pelerinele de ploaie și ne-au scos în stradă… La colindat, la colindat…!
Crăciunul era naștere, îmbrățișare și speranță pentru ei: toată lumea trebuia să afle și din gura lor că Iisus Hristos s-a născut din nou.
Și odată cu El – și un firicel de nădejde în sufletul lor…
Era de asemenea obligatoriu ca în fiecare an să învățăm o colindă nouă sau un cântec de Crăciun nou, un cântec de stea – orice…
Anul acesta – cel mai răscolitor cântec / colind de Crăciun vine probabil de undeva de la munte. L-am ascultat de zeci de ori, interpretat de Domnica Dologa și Anamaria Marti, l-am visat, l-am șoptit – tot încercând să-i deslușim misterul…
Povestește tărăgănat și molcom cum sus pă lângă lună umblă – mi se umblă o pasăre mândră… La trup sprinteioară, la păr gălbioară
Intervine și un luceafăr în toată povestea – un luceafăr mândru, subțirel, tras ca prin inel… Care se uită cu jind la pasărea cea mândră… Fără s-o poată atinge, fără să reușească să-i preschimbe destinul…
„Ziua noi cântăm,
sara ne culcăm
printre brazi și fagi
printre oameni dragi
între oameni dragi... ”
Foto deschidere – Bistrița de Crăciun @ Laurențiu Grec
