Fiara fiarelor, printre noi, în a doua zi de Crăciun…? Gata să împrăştie fiori de spaimă de jur împrejur? Sau să adulmece primejdia care pluteşte în aer…? Să arunce spre văi o privire sfredelitoare, gata să sfâşie orice întâlneşte în cale…? Nici pomeneală…
Fiara fiarelor, printre noi…? Nu. Nu e fiara fiarelor… Nu este decât un cerb care goneşte prin munţii cărunţi.
Care ar putea să spulbere zăpada în dreapta şi-n stânga. Sau ar putea să lase urme adânci pe poteci. Care ar putea – dacă şi-ar pune în minte – să ne nimicească mintenaş. Cu o privire sfredelitoare sau ascuţită.
Nu este decât o tulburătoare colindă despre un cerb care ştie să cânte mândru. Nu se spune în această colindă cum sau ce anume. Înţelegem doar că îşi cântă lui însuşi. Nimănui altcuiva… Şi că vânătorul care încearcă să-l împuşte ar fi fratele lui…
Nu e fiara fiarelor. Nu este decât o colindă minunat interpretată de iarba Fiarelor:
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/9ZLbNCNRzbM” /]
Foto deschidere @ Alex Varga
