Am urmărit zilele trecute – cu nedisimulată uimire și admirație – cum namila galbenă, cu brațul rășchirat deasupra tuturor, se mișcă încet, grijuliu, aproape elegant – printre cabluri, statui și panouri.
S-a întâmplat chiar în fața fostului Tribunal, zilele trecute… Căsuța din lemn care a adăpostit centrul turistic a fost înfofolită în frânghii. Urma să fie luată pe sus și dusă în altă parte…
Câțiva bistrițeni curioși s-au oprit să urmărească întreaga desfășurare de forțe. Cu ochii lipiți de brațul utilajului, socotind și calculând unghiuri, poziții, direcții… Încropind pe loc pariuri nevinovate – hai că se poate, reușesc ei s-o mute cumva.
Ba nu vor reuși, scârțâie din încheieturi.
Se descurcă.
Ba nu se descurcă…
Să sperăm că n-or scăpa șandramaua pe trotuar…
Căsuța de lemn părea complicat plasată între statuia primului fotograf român al Bistriței, panoul cu informații și vreo două trei cabluri spânzurate pentru comercianții din zonă…
După aproape o oră de balans, comenzi, pauze și încercări, căsuța de lemn a aterizat cuminte, întreagă pe platformă. Ca la carte…
