N-am înţeles niciodată ce căutau Adam şi Eva într-o colindă. Dar erau acolo: într-o colindă pe care sătenii toţi şi-o închipuiau păgână. Poate şi fiindcă o singură femeie, ţiganca Vica din Mintiu, o cânta de Crăciun, cu voce piţigăiată…
Complet nepotrivită cu vorbele colindei – mormăia bunica.
Dar nu numai bunica. Ci toate femeile din sat o cam bârfeau pe Vica din Mintiu. Pentru că era ibovnica (amanta – am spune noi în ziua de azi) unui bărbat din sat… Şi pentru că se ocupa şi de tot felul de vrăji bizare. Cunoştea ea cu siguranţă ceva leacuri ascunse de pierzanie pentru oameni însuraţi… Căci altfel cum se explică faptul că i-a sucit omului minţile în halul ăla…? De-şi lăsa uneori nevasta şi copiii şi se repezea până la cocioaba ţigăncii şi stătea ascuns acolo câteva zile…
Vica din Mintiu colinda singură, îmbrăcată în hainele ei colorate de ţigancă, acum aproape 100 de ani, prin Spermezeu. Unii dintre săteni o simţeau venind de departe şi stingeau lampa. Vica se oprea câteva momente în faţa porţii, măsura probabil din priviri ferestrele întunecate şi oftând, pleca mai departe…
Colinda o singură colindă – aia cu grădina Raiului în care şedea Adam şi Eva lui. Adam îşi tot plânge păcate răle. Le plânge cu bănuire de-a Raiului despărţire. Şi se tânguie că a fost şi el totuşi un om crescut în bine… Dar nu i-a folosit la nimic. De trei coţi de ‘naltă-n susu, vine moartea…
Bunicii şi-o aminteau pe Vica din Mintiu. Mama şi tata începeau Crăciunul tot cu colinda ei. Acum e rândul nostru să o surprindem, rătăcind agale, în şoaptă, prin Bistriţa, cu noaptea-n cap. În dimineaţa de Crăciun…
[arve url=”https://youtu.be/N75ILcbVNxE” /]
Foto deschidere @ Bistrita de altădată
