9.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

S-a încheiat Evaluarea Națională, luni încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat

Astăzi s-a încheiat Evaluarea Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a, cu proba scrisă la Limba maternă. În Bistrița-Năsăud 64 de elevi au susținut examenul în limba maghiară, iar 18 elevi – la germană.

Examenul de Evaluare Națională s-a încheiat astăzi, cu proba scrisă la limba maternă. În Bistrița-Năsăud la acestă probă s-au înscris 85 de absolvenți. Trei elevi au absentat, însă, potrivit datelor transmise de ISJ BN. 

„82 de absolvenți au susținut Evaluarea Națională la Limba maternă: 18 elevi la germană, iar 64 la maghiară. Nu s-au înregistrat probleme”, a transmis inspectorul general Cristian Mircea Nicula.

Primele rezultate la Evaluarea Națională vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00.

Contestațiile pot fi depuse în 23 iunie (orele 16:00 – 19:00) și 24 iunie (între 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Luni încep emoțiile și pentru absolvenții de clasa a XII-a. Probele scrise ale examenului de Bacalaureat debutează luni, 20 iunie 2022.

Din Bistrița-Năsăud, s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2033 candidați. Dintre aceștia,  1794 candidați sunt din promoția curentă. 239 de candidați provin din promoțiile anterioare.

1885 de elevi au promovat cursurile liceale la zi, dintre care 1790 s-au și înscris la Bacalaureat. 95 de absolvenți care au promovat clasa a XII-a au preferat să nu se înscrie. Au mai fost înregistrați 170 de elevi corigenți, iar 22 au situația școlară neîncheiată, sau au fost exmatriculați. 

Din învățământul seral, din cei 221 de elevi promovați s-au înscris la Bacalaureat doar 4”, a mai transmis Cristian Nicula, șeful Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.

Probele orale ale examenului de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2022 s-au desfășurat deja. În perioada 6 – 8 iunie a avut loc Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Între 8 – 9 iunie s-au evaluat competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă. În perioada 9 – 10 iunie 2022 a avut loc Evaluarea competențelor digitale, iar între 13 – 15 iunie – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. 

Sesiunea iunie-iulie 2022 a examenului de Bacalaureat continuă, după cum urmează: 

  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00

  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor

  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.