19.4 C
Bistrița
vineri, august 7, 2026

Saloane reabilitate cu baie proprie! Se pregătește marea reabilitare a corpului vechi al spitalului

Concomitent cu construirea noului corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență, care va fi conectat cu cel vechi prin pasarele suspendate la fiecare etaj, va începe și o reabilitare a sediului principal al unității medicale. Vor fi reabilitate toate saloanele din corpul vechi și fiecare va avea baie proprie.

Pe lângă construirea unui corp nou al Spitalului Clinic Județean de Urgență conectat cu cel vechi prin pasarele suspendate, conducerea unității medicale are în plan și alte lucrări.

Este vorba despre reabilitarea corpului vechi al spitalului. Saloanele vor fi reabilitate toate, instalația sanitară și electrică schimbată. De asemenea, fiecare salon va avea propria baie, renunțându-se la băile comune de pe holuri. Va fi păstrată o singură baie comună, pentru vizitatorii aparținătorilor.

„Am gândit un plan de reabilitare astfel încât să nu fie afectată activitatea medicală. Ca peste tot în spital, saloanele vor avea baie proprie, cu maxim 3 paturi în salon”, a declarat managerul spitalului, Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.

Acesta a mai precizat că nu se va reduce numărul de paturi și că reabilitarea se va face pe coloane verticale, astfel încât să nu fie nevoit să închidă câteo secție întreagă, ci doar câte două saloane concomitent pe fiecare etaj.

„Reabilitarea se va face pe coloane verticale, așa sunt și coloanele sanitare și de aceea am gândit sistemul acesta. Vom închide câte două saloane. Cele două saloane vor fi închise, se va construi baia, va fi reabilitat salonul, vor fi făcute instalații electrice, termice, tot ce presupune, după care se trece la altă coloană. Va fi un pic de disconfort, dar nu vom afecta activitatea medicală. Grupurile sanitare vor fi ultimele care vor fi desființate, pentru că o parte din grupurile sanitare comune se vor transforma în saloane, după ce se va termina proiectul. Va rămâne un grup sanitar pentru aparținători, care vin să viziteze, pacienții având grup sanitar în salon”, a mai explicat Gabriel Lazany.

Potrivit acestuia, va fi pregătită o sală pentru școlarii internați, astfel încât să poată participa la școala online dacă e posibil. De asemenea, se pregătește și un amplu proces de digitalizare și chiar robotizarea laboratorului spitalului și a farmaciei.

Mai puteți citi:

FOTO/VIDEO Structura noului corp al spitalului, gata până de Crăciun. Managerul Lazany: „Am luat în calcul construcția cât mai rapidă”

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: