7.4 C
Bistrița
marți, martie 31, 2026

Sanovil a bifat anul trecut peste 92.000 de prezentări la policlinică și 6.000 de internări

Într-un interviu pentru Ziarul Financiar, Gavrilaș Mureșan, fondatorul grupului Sanovil a precizat că policlinica este în proces de extindere, ajungând la 5.000 de metri pătrați, iar spitalul grupului va avea în plus un bloc operator și 1.000 de metri pătrați.

Gavrilaș Mureșan, fondatorul Sanovil a vorbit pentru Ziarul Financiar de planurile de viitor ale grupului. Potrivit acestuia, în 2022 s-au înregistrat 1.000 de nașteri în maternitatea grupului.

De asemenea, anul trecut au fost înregistrate 92.000 de prezentări la policlinica grupului și 6.000 de internări. La Sanovil ajung pacienți din Suceava, Mureș, Maramureș, chiar și Harghita și Cluj.

„Avem ca entități noi spitalul de recuperare care trebuie să crească. În cadrul policlinicii am creat o extensie care a dus suprafața la aproximativ 5.000 de mp, este una dintre cele mai mari din țară, avem în jur de 45 de cabinete medicale. Trebuie să folosim eficient policlinica, să facem ca tot ce am construit să prindă viață. Avem în plan o extindere și modernizare a laboratorului de imagistică medicală, prin achiziția unui RMN și CT noi”, a precizat Gavrilaș Mureșan pentru Ziarul Financiar.

Acesta a mai dezvăluit faptul că primul spital din grup va fi extins cu încă un bloc operator, ceea ce va mai adăuga o suprafață de 1.000 de mp.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. ca si curiozitate, de ce la clinici private se cere si cardul de sanatate desi se achita integral pretul consultatiei in regim privat??????daca o parte se deconteaza ca doar de aia se cere cardul, de ce pretul ti se ia intreg?????? si nu ti se returneaza nimic in momentul in care ei isi deconteaza de la casa de asigurari???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală