12.3 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

Sara Alessia Mureșan, șefa de promoție a Colegiului „Liviu Rebreanu”: „Îmi place prea mult la Liviu. Am ajuns să mă simt aici ca acasă”

Sara Alessia Mureșan a terminat cu media 10 ciclul gimnazial, la Colegiul „Liviu Rebreanu” din Bistrița, fiind declarată Șef de promoție JUNIOR 2023. A obținut media 10 la Evaluarea Națională și vrea să continue tot la „Liviu Rebreanu”. „Visul meu este să devin…”

Evaluarea în acest an mi s-a părut un examen accesibil. Nu mi s-a părut că am primit subiecte grele, nici la matematică, nici la română. La Română ne-a picat exact ce am vrut, deci a fost și mai ușor pentru mine. Am avut de făcut caracterizarea unui personaj dintr-un text epic. Erau chiar în text foarte multe informații despre personaj, puteai alege o mulțime de detalii.

Am și avut noroc de profesori foarte buni la clasă. Am făcut română cu doamna Mihaela Iacob. Iar cu doamnele profesoare Nastasia Chiciudean și Monica Sas am făcut matematică.

La matematică au fost două exerciții care ne puteau pune în dificultate. Dar cred că pentru că m-anm pregătit pe tot parcursul anului – nu am avut probleme”, ne-a povestit Sara Mureșan. 

Sara Mureșan a participat în clasa a VIII-a la mai multe concursuri de matematică, la Vatra Dornei și Beclean, dar și la Olimpiada de Matematică, faza județeană, unde a obținut Mențiune.

Visul meu este să devin învățătoare. Ar fi ok și profesoară, dar nu mi-ar plăcea să mă axez pe o singură materie. Ar fi mai diversificat să le predai copiilor mici mai multe materii.

Știu că aș fi putut să optez pentru un liceu pedagogic. Dar îmi place prea mult campusul de la Liviu ca să aleg altceva. Și cum sunt obișnuită cu școala încă din clasele mici, am ajuns să mă simt aici ca acasă.

Oricum, mai nou nu este suficient să termini un liceu pedagogic pentru a intra în sistemul învățământ. Este nevoie și de facultate. Așa că m-am orientat spre Mate-Info, la Liviu Rebreanu, desigur. După care eventual aș putea să merg la Facultatea de Psihologie, secția de Pedagogie. Dar mai este timp până atunci. Vom vedea cum decurg lucrurile”, ne-a mărturisit Sara Mureșan. 

Sara Mureșan face înot de mică. „Anul acesta am lăsat puțin deoparte înotul. Pentru că nu am prea reușit să-l încadrez în programul de pregătire pentru Evaluare.

Am început să fac volei în echipa liceului. Am fost și la Olimpiada de sport și am reușit să ne clasăm cu echipa pe locul II la etapa județeană.

Am reluat acum antrenamentele de înot. Apogeul meu la înot să zicem a fost în 2019-2020. În 2020 am participat la ultimul concurs, la Oradea, un concurs regional. Acolo am cucerit locul 1 și 2 la mai multe probe”, ne-a mai povestit Sara Mureșan.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Felicitari!
    Cu siguranta meditatiile le-a facut cu alte persoane, decat cele 3 nominalizate. Intamplator, am avut de-a face cu cele 3 profesoare, iar daca despre cea de romana pot spune ca este o profesoara ok, desi nu prea se straduia, iar uneori lipsea destul de mult, din varii motive, nu la fel stau lucrurile cu celelalte 2 de matematica. Despre una deja stim ca postul din CNLR i se datoreaza sotului celebru, care a propulsat-o in functie, fara a avea vreun merit. A aterizat de la Agricol direct la CNLR.
    Al treilea personaj, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Din care se aude, a facut ceva facultate pe la Baia-Mare, deci scolita cu jumatate de masura, deci sa fim sinceri, cine crede ca un elev scolit doar de ea ar obtine nota 10, se insala amarnic.
    Avantajul profesorilor din CNLR, este ca ies in fata, pe spatele muncii prestate de catre alti profesori, de cele mai multe ori din alte scoli.
    Oricum, toata stima pentru doamna Coman, dl Muresan, doamna Tirau si inca vreo 2-3 maxim din CNLR, evident din punctul meu de vedere.
    Respect insa pentru cadrele didactice de la CNAM, Sportiv si Infoel, care isi fac treaba de zeci de ori mai bine decat cei laudati pe degeaba, doar pentru ca au avut norocul sa aiba copii cu potential la clasa. Asa cum a fost si cazul olimpicului la informatica, acum cativa ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: