18.4 C
Bistrița
duminică, iunie 21, 2026

Scenariu ROȘU – școala online – pentru elevii a patru clase de pe Valea Bârgăului

Elevii a patru clase de la un liceu de pe Valea Bârgăului vor rămâne, de mâine, acasă. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, după ce un elev și un profesor au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

Evoluția cazurilor de COVID 19 în unitățile de învățământ este atent monitorizată de cei din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

În această seară, reprezentanții acestuia, în urma consultării cu Inspectoratul Școlar, au decis ca elevi din patru clase de pe Valea Bârgăului să învețe… de acasă. Scenariul ROȘU – școala online – a fost determinat de depistarea unui caz de COVID 19 în rândul profesorilor de la acest liceu – la finele săptămânii trecute. De asemenea, aici a fost raportat de către DSP BN și un caz de COVID 19 la un elev.

COMUNICATUL CJSU

În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală.

Astfel, în baza Ordinului comun Nr. 5487/1494/2020al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății – privind organizarea activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și avizelor primite până în acest moment de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud pentru hotărârile consiliilor de administrație ale școlilor, s-au actualizat scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud.

Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea C.J.S.U. Bistrița-Năsăud Nr. 29/30.09.2020 care cuprinde următoarele modificări:

Se va aplica scenariul 3 (roșu) pentru:

– Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului – clasele a VI-a A, a VI-a C, a XI-a A, a XI-a C.

Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: