10.8 C
Bistrița
miercuri, mai 15, 2024

FOTO: Schelete, descoperite în sacristia bisericii greco-catolice din Rodna. „Surprize pot să apară în fiecare zi”

Cu câteva zile înainte de festivalul „Porți Medievale Deschise”, dar și imediat după – la biserica greco-catolică „Sfântul Gheorghe” din Rodna au început cercetările arheologice. Lucian Vaida, directorul Muzeului Grăniceresc din Năsăud, coordonează echipa de cercetători din care fac parte prof. Adrian Andrei Rusu, Florela Vasilescu și arheologul Cristian Roman.

Cristian Roman a explicat pentru Bistrițeanul.ro că se vor face săpături și în interiorul bisericii pe o suprafață de câțiva metri pătrați

În faza aceasta de Proiect Tehnic, ne ocupăm doar de săpăturile arheologice. Vrem să adunăm un set de date care să fie util în cadrul execuției. Vrem să vedem, de pildă, relația dintre zidul acesta care pare mai vechi, baza arcului triumfal și celelalte elemente mai târzii – pardoseli, podele…

Vom numerota fiecare scândură, le vom scoate pe toate și vom săpa dedesubt. Vrem să vedem care sunt etapele construcției și ce se pretează la restaurare. Care este evoluția sedimentului și despre ce structuri in situ ar fi vorba. Probabil se vor marca la sol structurile noi descoperite, conturul celor două colaterale și conturul sacristiei”, a precizat Cristian Roman. 

Sacristia a fost la un moment dat singurul spațiu care a rămas din colaterala nordică. „Am prins-o acum în săpături. Am surprins și dărâmarea sacristiei, dar și momentul în care s-au făcut îngropări în sacristie. Anumite personaje din Rodna au primit dreptul să fie îngropate în biserică. Am descoperit până acum două morminte: unul dintre ele cercetat în proporție de 80%, celălalt în proporție de 20%. Nu am găsit deocamdată obiecte de inventar.

Am descoperit acolo două podele: ultima, cronologic vorbind, era o podea din mortar, peste care s-a prăbușit zidul sacristiei atunci când a fost abandonată. Sub această podea am găsit o altă podea din lemn – cu urme de incendiere. Podeaua era tăiată de niște morminte. Unele orientate est-vest, cu orientare normală. Altele erau orientate nord-sud. Posibil ceva excepții. Am găsit morminte și în interiorul vechii nave centrale a bisericii, dar și în zona cimitirului”, a completat arheologul.

Acesta a mai explicat că Biserica a avut și un cimitir parohial care a funcționat probabil până în secolul XVIII. Maria Theresia decide să mute toate cimitirele în afara localităților ca să prevină molimele, cel mai probabil.

În sacristie s-au descoperit deocamdată două schelete, aparținând probabil unor personaje din Rodna. Acestea vor fi cercetate în detaliu.

Cercetările arheologice se desfășoară până în septembrie. În funcție de rezultatele din acel moment, proiectantul îi va îndruma spre zonele nevralgice ale monumentului.

Când proiectul va ajunge la execuție, foarte probabil vom ajunge să cercetăm și substructurile de piatră. Astfel încât firma de restaurare să opereze direct pe aceste structuri: supraînălțare, consolidare…

Rămâne de văzut ce vom descoperi în continuare. Surprize pot să apară în fiecare zi. Turnul avea un plan pătrat, jumătate din el s-a distrus, s-a dărâmat… Piatra a fost folosită de localnici la alte construcții, așa cum se obișnuia în acele vremuri. Dar asta nu e un impediment în reconstruire a turnului”, a mai precizat Cristian Roman.

La deschiderea oficială a festivalului Porți deschise în cetatea Rodnei, primarul Valentin Grapini a anunțat, de altfel, că s-a primit finanțare prin Programul Operațional Regional.

Este vorba despre proiectul „Consolidarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice de importanță națională – Biserica Greco-Catolică Sfântul Gheorghe și turnul clopotniță localitatea Rodna”.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a selectat spre finanțare documentația tehnică aferentă acestui proiect. „Sunt monumente de categoria A, iar proiectul va prinde viață în acest an. Cu siguranță, la final, va fi unul dintre cele mai frumoase obiective din Bistrița-Năsăud”, a subliniat primarul Valentin Grapini.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.